Oamenii legii spun că vor “lua măsurile ce se impun” în cazul în care şoferul Pomohaci va fi oprit în trafic şi se va dovedi că acesta a modificat numărul de la maşină, aşa cum a apărut în presă.
“Dacă se dovedeşte a fi reală povestea, asta înseamnă că s-a încălcat articolul 99, aliniatul 1, punctul 17 din OUG 195/2002. Practic, plăcuţele nu ar corespunde standardelor în vigoare, pentru că fiecare plăcuţă are un standard care trebuie respectat. În acest caz, i s-ar reţine certificatul de înmatriculare şi plăcuţele fără drept de circulaţie vor fi ridicate pentru verificări. În plus, se va aplica şi o sancţiune contravenţională între 210 lei şi 315 lei”, a precizat inspectorul de poliţie Virginia Pîrlea, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.