Restricțiile din cauza pandemiei de coronavirus le permit preoților să slujească, dar nu mai sunt permise adunările de oameni, așa că cei mai mulți transmit slujbele online.
„Toată viața Bisericii s-a schimbat și nu ne place deloc. În sensul că legătura om la om este pentru noi foarte importantă. Mă doare sufletul că am biserica goală, mă inspirau credincioșii. Acum văd cât este de greu fără ei. Pentru că era un schimb de energie extraordinară. Noi ne rugam împreună cu ei și ei ne inspirau spre rugăciune”, a povestit preotul Vasile Ioana, pentru Libertatea, cu lacrimi în ochi.
Preotul bucureștean a încercat să se adapteze, le dă sfaturi credincioșilor pe pagina sa de Facebook, intră în direct cu ei când ține slujbe. Dar device-uri sunt mijloace reci, spune el, și abia așteaptă ca totul să reintre în normal.
„Acum, slujind în biserici goale, e cumplit să-i spui unui telefon «Pace tuturor». Însă trecem de asta și ne adaptăm și încercăm să înțelegem că aceste realități sunt doar pentru vreme de pandemie. Preoția e lucrarea pe care Iisus Hristos a dat-o ucenicilor și celor care sunt pregătiți pentru asta și fac școală pentru asta, avem 20 și ceva de ani de carte ca să fim preoții lui Hristos. Și am învățat să-i iubim pe oameni personal. Preoția este o lucrare personală și îi îmbrățișăm personal. Acum s-au schimbat enorm de mult lucrurile și va trebui și trebuie să ne adaptăm acestor noi condiții de pandemie”, a spus preotul Ioana.
”Abia aștept să se reumple bisericile, tehnologia îți răcește Duhul”
Când totul va intra în normal, și Biserica va reveni la viața sa. „Atenție mare: nu va rămâne nimic așa! Viața Bisericii se va întoarce în matca ei, în prezența omului în casa lui Dumnezeu, cu spovedire și împărtășire în casa lui Hristos. Toate aceste lucruri vor reveni.
Nu-mi place deloc să intru în live stream atunci când mă rog, nu mă simt confortabil, nu mi-e bine să simt că fac lucrul acesta, tehnologia de obicei răcește, îți răcește Duhul. De aceea, abia aștept să se reumple bisericile. Dar bineînțeles se vor reumple atunci când vom fi sănătoși și când nu va mai exista probabilitatea de a se transmite virusul din împreună șederea noastră în biserică”, a conchis preotul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro