Un focar de coronavirus a izbucnit în rândul baptiștilor din Mociu, după ce s-au făcut slujbe clandestine, cu nerespectarea prevederilor din ordonanțele militare, care interzic astfel de manifestări. Oamenii credeau că au voie câte opt persoane la o slujbă, dar acest lucru nu este de fapt permis, scrie ziarul stiri de cluj.
Totul a pornit de la un asa-zis pastor din Mociu. Bărbatul a revenit din Anglia, la finele lunii martie și a stat în izolare într-un apartament din comuna Apahida.
”El are un apartament în Apahida, dar este din Mociu. A stat în izolare și a fost controlat de poliție. Mi-au spus că au verificat și bărbatul ar fi stat 14 zile în carantină. După ce s-a terminat perioada, el s-a dus la Mociu, unde locuiește, și a organizat slujbe clandestine”, a declarat primarul comunei Apahida, Grigore Fati.
În data de 8 aprilie, bărbatul era internat la Clinica de Boli Infecțioase Cluj, cu coronavirus, alături de familia lui. În plus, alte trei persoane, două verișoare și un nepot, au fost depistate cu coronavirus și internate, toate din Mociu.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a spus că a făcut verificări și a aflat că pastorul care
și-a îmbolnăvit rudele a făcut slujbe în toată această perioadă, la care ar fi
participat puțini oameni.
”L-am sunat și mi-a recunoscut că a făcut slujbe, dar că au participat numai 8 persoane pentru că el știa că este legal. I-am explicat că numai la înmormântări și că la slujbe poate participa numai preotul, dar el a spus că nu știa. Așa și-a îmbolnăvit aproape toată familia”, a mai spus Fati, care nu știe câte persoane au participat de fapt la slujbele penticostalilor din Mociu.
Procurorii din Gherla au deschis dosar penal în acest caz.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!