“Când se va încheia pandemia de COVID-19? Şi cum? Potrivit istoricilor, pandemiile au de obicei două tipuri de sfârşit: cel medical, produs când incidenţa bolii şi rata deceselor scad, şi social, când se disipează epidemia de teamă generată de boală”, se arată într-un articol publicat în The New York Times, preluat de Mediafax.
“Atunci când oamenii adresează întrebarea «când se încheie?», se referă la sfârşitul pe plan social”, afirmă dr. Jeremy Greene, istoric în domeniul medicinei la Universitatea Johns Hopkins.
Cu alte cuvinte, sfârşitul pandemiei se poate produce nu pentru că boala a fost eliminată, ci pentru că oamenii se satură de sentimentul de panică şi învaţă să trăiască în contextul bolii, scrie sursa citată.
Allan Brandt, istoric la Universitatea Harvard, afirmă că ceva asemănător se întâmplă cu boala COVID-19. “După cum am observat în dezbaterea despre deschiderea economiei, multe întrebări referitoare la aşa-numitul sfârşit epidemic nu sunt determinate de datele medicale şi de sănătate publică, ci de procesele socio-politice”, afirmă el.
Sfârşiturile pandemiilor “sunt foarte, foarte urâte. Dacă privim în urmă, avem puţine date. Pentru cine se termină epidemia şi cine ajunge să spună acest lucru?”, declară şi Dora Vargha, istoric la Universitatea Exeter.
Cum se va încheia pandemia de COVID-19?
“Una dintre posibilităţi este, potrivit istoricilor, ca pandemia de coronavirus să se încheie la nivel social înainte de a se încheia din punct de vedere medical. Oamenii s-ar putea să se sature de restricţii, astfel încât să declare sfârşitul pandemiei, chiar dacă virusul va continua să mocnească în comunităţi înainte de găsirea unui vaccin ori a unui tratament eficient”, notează NYT.