Agenția Reuters notează că au avut loc incidente între protestatari și forțelele de ordine, atunci când manifestanții au oprit construcția târgului de Crăciun în „locul manifestațiilor anticorupție” din București.
„Piața Victoriei a fost locul unor mari protete stradale la începutul anului, ca urmare a tentativelor social-democraților de a dezincrima unele infracțiuni de corupție și a fost un loc de întâlnire pentru protestele în mare parte pașnice”, notează Reuters.
“Fără târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, scrie Euronews, pe site-ul său, menționând faptul că propunerea de construire a unui târg de Crăciun a provocat furie şi noi proteste lângă Guvern, la Bucureşti.
„Aproximativ 30 de oameni s-au strâns în Piaţa Victoriei pentru a manifesta împotriva unui târg despre care se spune că ar fi fost organizat pentru a preveni manifestaţii în zonă”, adaugă Euronews.
Euronews.com citează şi un protestatar, care a afirmat că drepturile sale sunt îngrădite şi a îndemnat mai mulţi oameni să vină la protest. „Mă deranjează totul! Ne îngrădesc drepturile. Dacă pierdem piaţa, înseamnă că pierde toată lumea. Deja pierdem, nu sunt sufficient de mulţi oameni aici”, a afirmat protestatarul.
Şi New York Times scrie despre protestul de sâmbătă, din Piaţa Victoriei, şi despre incidentele care au avut loc în locul de desfăşurare a manifestaţiilor anticorupţie.
Zeci de oameni au protestat, sâmbătă, față de organizarea unui târg de Crăciun în Piața Victoriei. Au avut loc și ciocniri între protestatari și jandarmi, iar trei dintre manifestanți au fost amendați. În urma incidentelor, Primăria București a anunţat că va muta Festivalul de colinde din Piaţa Victoriei într-un alt loc.