Cel puțin unu din cinci parlamentari ruși a fost infectat cu coronavirus, i-a transmis purtătorul de cuvânt al Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, președintelui rus, Vladimir Putin, luni, 26 octombrie, scrie The Moscow Times.

Focarul din Parlament ar fi și motivul pentru care, luna trecută, aleșilor ruși li s-a cerut să lucreze din birourile lor, să comunice online și să evite întâlnirile.

Decizia de a lucra “parțial remote” a venit după un nou val de îmbolnăviri în Duma, cu 12 parlamentari, dintre cei confirmați cu COVID, spitalizați cu forme severe.

În prezent, 38 de parlamentari sunt internați, iar unul dintre aceștia se află la Terapie Intensivă.

Luna trecută, Duma de Stat a înregistrat și prima fatalitate COVID – deputatul Vakha Agayev, 67 de ani, a decedat din cauza complicațiilor suferite după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

“Luăm anumite măsuri de precauție pentru a menține eficiența Parlamentului, dar, analizând perioada care a trecut, am constatat că avem 91 de deputați care au fost sau sunt astăzi bolnavi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Dumei, Viaceslav Volodin.

Rusia a confirmat ieri, 25 octombrie, un nou vârf de COVID-19. Este vorba despre 16.392 de persoane infectate în 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

 
 

Urmărește-ne pe Google News