Scopul ar fi creșterea influenței asupra sectorului și crearea unei „linii Maginot” împotriva constructorilor chinezi și germani, conform sursei citate.

Renault este proprietarul Dacia, cel mai mare exportator al României, și se află într-o alianță cu producătorii japonezi Nissan și Mitsubishi.

Stellantis este un producător franco-italian-american de automobile, format recent din fuziunea Fiat cu PSA Group și deține mărci precum Peugeot, Citroen, Opel, Chrysler, Jeep, Maserati și Alfa Romeo.

Statul francez deține 6% din acțiunile Stellantis și 15% din Renault. Familia Agnelli din Italia este cel mai mare acționar în Stellantis prin vehiculul de investiții Exor, care are 14,4% din titluri.

O fuziune între cele două ar crea cel mai mare concern auto din lume, de departe, cu o producție de 16 milioane de unități pe an, însă ar diminua influența Italiei și a familiei Agnelli în Stellantis, conform ziarului.

În prezent, cel mai mare producător din lume, în funcție de vânzări, este Toyota – care a comercializat anul trecut 11,2 milioane de unități. Pe locul al doilea se află grupul Volkswagen – cu 9,2 milioane de mașini, iar pe locul al treilea se află grupul Hyundai, care include și Kia, cu 7,3 milioane.

Cine conduce Stellantis

Stellantis este acum condus de către Carlos Tavares, fost director în cadrul Renault. Acesta a spus recent, în cadrul unei conferințe Bloomberg, că producătorii europeni trebuie să se uite la consolidare pentru a putea avea economii de scală, astfel încât să facă față ofensivei chineze.

„La un moment dat, dacă trebuie să finanțezi o tehnologie foarte scumpă și nu ai economii de scală, ai probleme. Din fericire, datorită Uniunii Europene, am reușit să creăm Stellantis. Dacă nu am fi făcut-o, ne-am fi confruntat cu o problemă profundă. FCA (Fiat Chrysler – n.r.) ar avea probleme, iar PSA (proprietarul Peugeot și Citroen – n.r.) ar avea probleme. Deci aceasta a fost mișcarea potrivită la momentul potrivit”, a spus acesta, conform Il Messaggero.

Dar acesta a spus și la ce se gândește în viitor: „Mă uit la ce face Renault, la cum se mișcă”. Acesta a adăugat că „dacă trebuie să facem ceva, o vom face pe cale prietenoasă. Nu vor exista ostilități”.

Contre între guvernul italian și Stellantis

Scenariul apare în contextul în care Adolfo Urso, ministrul italian al industriei, a declarat în data de 1 februarie că Italia ar putea cumpăra acțiuni la Stellantis, conform Reuters.

Afirmația a venit în urma conflictului avut de guvernul de la Roma cu grupul în privința producției de mașini din țară.

Urso a spus că Stellantis și-a asumat realizarea unei producții de un milion de mașini pe an, țintă atinsă ultima oară în 2017. În acest moment, producția Stellantis este de 750.000 de unități anual.

Grupul auto a spus că ținta de 1 milion depinde de mai mulți factori, precum subvențiile oferite de stat, dezvoltarea rețelei de încărcare pentru mașini electrice și costuri mai mici cu energia.

Italia ar putea achiziționa acțiuni

Autoritățile au spus însă că de anul viitor ar putea investi subvențiile anuale pe care le acordă pentru cumpărarea de mașini cu emisii mici, în valoare de 950 milioane de euro, direct în fabricile italiene dacă se dovedește că acestea ajung să sprijine producția în țări străine.

O achiziție a 6,1% din acțiunile Stellantis, pentru a egala cât are statul francez, ar fi însă costisitoare: 4 miliarde de euro.

Renault a renunțat la listarea Ampere

Recent, Renault a renunțat la planul său de a lista pe bursă divizia Ampere, axată pe mașini electrice, din cauza condițiilor de pe piețele de capital, a faptului că cererea de mașini electrice este slabă în Europa, dar și a concurenței puternice din partea grupurilor chineze, după cum scria Reuters în data de 29 ianuarie.

Grupul a spus atunci că aceasta va fi finanțată intern și va continua planul său de transformare, numit Renaultution.

Anterior, Renault a separat divizia de motoare termice, botezată Horse, iar Renault a atras în aceasta grupul chinez Geely, proprietarul Volvo, dar și producătorul saudit de țiței Saudi Aramco, cel mai mare din lume.

Renault a separat și în România fabrica de motoare de Dacia, aceasta fiind integrată în noua unitate.

Concomitent, compania franceză a anunțat și că Dacia va produce mașini cu motoare pe combusti cât de mult va putea.

Șefii Stellantis neagă

Președintele Stellantis, John Elkann, a declarat luni că producătorul auto nu are planuri de fuziuni și achiziții, ca răspuns la speculațiile din presă cu privire la o posibilă fuziune cu rivalul francez Renault, scrie presa internațională.

„Nu sunt în studiu planuri privind fuziuni ale Stellantis cu alți producători”, a declarat Elkann într-un comunicat citat de Reuters, adăugând că grupul se concentrează pe executarea planului său de afaceri pe termen lung.

foto: 123rf.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News