În articolul intitulat ,,Romania En Marche”, Politico scrie că partidul ,,Pro România” este creat pentru a umple un gol electoral în segmentul pro-european, progresiv și social-liberal al societății românești. Cu noua formațiune, Victor Ponta vrea să candideze la alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor.

,,Primul lucru este să acceptăm că s-a terminat un ciclu și că, dacă Europa nu se reformează în următoarea legislatură, vom avea din ce în ce mai multe voturi anti-europene și mai mulți rebeli precum Polonia, Ungaria și, recent, România”, a spus Ponta pentru Politico.

Ponta, care acum critică Polonia și Ungaria, pleda recent pentru apropierea de cele două state care creează probleme Uniunii Europene. Și dacă acum spune că își face un partid inspirat de cel al lui Emmanuel Macron, cu doar câteva zile în urmă spunea că România va fi dezavantajată dacă urmează calea propusă de Franța lui Macron și Germania lui Merkel,

„La Consiliul European nu va fi domnul Grindeanu, va fi doar domnul Iohannis, care va vota cum s-a decis de către Germania și Franța, eventual. Deciziile deja sunt luate, pe noi nu ne-a consultat nimeni și nici nu ne-am spus nicio părere. Singurii care mai contează acum pentru noi, apropiați de noi și care se bat pentru niște lucruri care ne privesc și pe noi, sunt țările din Grupul de la Vișegrad, vecinii noștri — Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria. Noi, în loc să fim alături de ei pentru interesul nostru, suntem cumva așa… cu Germania, cu Bruxelles, pentru niște lucruri care ne vor dezavantaja, nu ne vor primi nici în Euro, nici în Schengen, ne vor tăia din fonduri europene și nici nu ne vor pune la masa deciziei. Asta e o chestiune pe care eu o tot spun de luni de zile și nu mi s-a părut că a fost o preocupare a cuiva”, a declara Ponta, la începutul lunii martie, pentru România TV.

Planurile politice ale lui Ponta depind și de judecători

Victor Ponta crede că partidele tradiționale, de stânga sau de dreapta, nu mai au energie pentru a reforma Uniunea Europeană, motiv pentru care soluția este reprezentată de formațiuni noi, precum cea a lui Macron.

,,Fie vom urma modelul italian și vom vedea partide politice apărând cu un mesaj radical, populist, dar fără soluții, fie construim noi partide care să vină cu un mesaj pragmatic, cu soluții și care își asumă responsabilitatea pentru mesajele lor”, a mai spus Ponta pentru Politico.

În același articol este citat Radu Magdin, fost consilier al lui Victor Ponta, care crede că partidul ,,Pro România” poate găsi o nișă electorală dacă va găsi echilibrul între patriotism și deschidere în fața lumii exterioare.

În timp ce își face planuri politice, Victor Ponta așteaptă sentința în dosarul ,,Turceni-Rovinari”, în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, fapte săvârșite în calitate de avocat.

Fostul premier respinge faptele, despre care spune nu au legătură cu activitatea politică, dar refuză să intre în detalii. ,,M-am apărat în instanță. Nu am vrut să vorbesc public despre asta, ci în instanță. Voi accepta  sentința, chiar dacă îmi va plăcea sau nu”, a mai spus Ponta.

Pe de altă parte, Ponta a apărat misiunea DNA de a investiga corupția la nivel înalt din România, menționând ancheta în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea, scrie Politico.


Citește și: Ponta spune că Dragnea a fost vizat de un flagrant, când era vicepremier: A fost ajutat de persoane din SRI, și el și Tel Drum

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News