„Aștept cu nerăbdare Kievul”, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter, alături de o imagine în care apare pe peronul unei gări, lângă un tren vopsit în albastru și galben, culorile drapelului ucrainean.

La rândul său, Josep Borell a postat pe Twitter o fotografie în care se află alături de șefa Comisiei Europene, imagine însoțită de mesajul „în drum spre Kiev”.

Informațiile despre deplasarea în Ucraina a celor doi oficiali europeni au apărut încă de la începutul acestei săptămâni. Joi, 7 aprilie, un purtător de cuvânt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că acesta se va întâlni vineri cu Ursula von der Leyen, la Kiev.

Von der Leyen este al doilea șef al unei instituții europene care merge în Ucraina, după ce Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, a fost, vineri, 1 aprilie, la Kiev, unde s-a întâlnit cu mai multe autorităţi locale, dar şi cu premierul Denis Şmihal și președintele Volodimir Zelenski.

După vizita la Kiev, cei doi oficiali europeni vor ajunge sâmbătă, 9 aprilie, la Varșovia, capitala Poloniei, unde vor participa la evenimentul „Stand Up for Ukraine”, parte a unei campanii globale pentru sprijinirea refugiaților ucraineni și a civililor strămutați în pe teritoriul țării din cauza războiului declanșat pe 24 februarie.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia 

Foto: twitter.com/JosepBorrellF

 
 

Urmărește-ne pe Google News