Președinta Federației Române de Canotaj a preluat deja 5% din firma prin care IBB Holding a început dezvoltarea ansamblului iResidence cu 520 de apartamente, pe un teren din Pipera care i-a aparținut omului de afaceri Gigi Becali, patronul FCSB.

„Suntem prieteni de familie de peste 15 ani și va participa și dânsa la dezvoltarea proiectului. Faptul că noi suntem constructori și ea are încredere în noi a condus la acest parteneriat. Este prima ei investiție imobiliară. Vrem să dezvoltăm mai departe și alte proiecte împreună. Poate pe viitor se va mări și participația ei, în funcție de timpul său“, a declarat Ion Crăciunescu.

Elisabeta Lipă și Ion Crăciunescu, originari din Suceava, alături de proiectul iResidence din Pipera. Foto: profit.ro

Investitorii lucrează acum la prima etapă de dezvoltare a proiectului, care urmează a fi gata în decembrie 2024. Investiția în acest proiect este estimată la circa 80 de milioane de euro și este finanțată de CEC Bank.

În anii 90, suceveanul Ion Crăciunescu a plecat cu familia în Germania unde a muncit pentru o serie de constructori. În 2012, și-a făcut o firmă de construcții și a ajuns să dezvolte propriile proiecte imobiliare. Afacerea IBB din Germania a ajuns să aibă peste 1.500 de muncitori și o cifră de afaceri de 78 de milioane de euro în 2020, mai scrie sursa citată.

Elisabeta Lipă este din 2009 președinta Federației Române de Canotaj și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Între 2015 și 2017 a fost ministrul tineretului și sportului în guvernul condus de Dacian Cioloș. Lipă a fost prezentă la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice și este cea mai medaliată canotoare, având în palmares 8 medalii, dintre care 5 de aur.

 
 

Urmărește-ne pe Google News