„Europa înseamnă libertate și democrație. Aceasta este puterea noastră. Trebuie să apărăm Ucraina – valorile noastre – chiar dacă acest lucru are un cost. Determinarea noastră nu va fi diluată de agresiunea Kremlinului, care privește înapoi la sferele de influență, în loc să privească înainte, spre cooperare”, a scris șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, pe Twitter.

Uniunea Europeană este pregătită să suporte consecințele economice ce rezultă din impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei, care s-ar putea traduce cu prețuri mai mari la energie, au declarat vineri, 25 februarie, o serie de oficiali europeni.

De asemenea, și Marea Britanie dorește ca Rusia să fie deconectată de la sistemul global de plăți interbancare SWIFT și va depune eforturi în continuare „pe cale diplomatică” pentru a încerca să îi convingă pe partenerii săi reticenți să adopte o astfel de măsură, a anunțat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Poziția acestuia este însă diferită față de cea a ministrului francez de finanțe, Bruno Le Maire, care este de părere că această opțiune rămâne deschisă, dar că ar fi una de ultim resort, a notat site-ul Calea Europeană.

Cum explică Germania refuzul de a susţine excluderea Rusiei din SWIFT

În schimb, Germania nu este de acord cu decuplarea țării conduse de Vladimir Putin din SWIFT. „Oprirea SWIFT ar avea efecte masive şi asupra transferurilor de plăţi în Germania şi pentru firmele germane”, a explicat vineri, 25 februarie, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Hebestreit.

„Oprirea SWIFT ar necesita o pregătire tehnică complexă şi ar avea efecte masive şi asupra transferurilor de plăţi în Germania şi pentru firmele germane, în afacerile acestora cu Rusia”, a adăugat el.

Totodată, președintele SUA, Joe Biden, a spus joi, 24 februarie, că înlăturarea Rusiei din sistemul de plăţi SWIFT nu este direcţia în care restul Europei vrea să meargă în acest moment. „Sancţiunile pe care le-am propus pentru toate băncile Rusiei vor avea consecinţe egale, poate mai dure decât înlăturarea din SWIFT”, a susținut el.

Peste 11.000 de instituţii financiare din 200 de ţări folosesc SWIFT pentru schimburile de informaţii privind plăţile.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI