În fața a sute de oficiali ai partidului și cadre medicale, Xi le-a oferit medalii de aur epidemiologului Zhong Nanshan, unui expert în medicina tradițională chineză, șefului unui spital din Wuhan și unui expert biomedical militar. De asemenea, au fost omagiați peste 40 de angajați din domeniul medical, oficiali locali și polițiști care au murit după ce s-au infectat cu noul coronavirus.
De pe lista eroilor naționali a lipsit un om care a devenit cunoscut în întreaga lume: medicul Li Wenliang, oftalmolog la un spital din Wuhan, care a fost „disciplinat” de autoritățile locale pentru că a încercat să-i avertizeze pe colegii săi despre virus. Acesta avea doar 34 de ani când a murit, în februarie, după ce a contractat virusul.
Furie în mediul online
Nemulțumiți de faptul că Li nu a fost trecut pe lista celor omagiați, mulți chinezi și-au manifestat supărarea pe Weibo, rețeaua socială agreată în China. Ei au comentat la ultima postare a medicului: „Cel care merită cea mai mare recunoaștere ești tu”, „Dr. Li este adevăratul erou al poporului”, „Ei câștigă medalii pe scenă. Tu câștigi medalii în inimile noastre”.
„Statul îți datorează o medalie. Nu o vei primi, pentru că ar însemna ca această țară să admită că a făcut ceva greșit, iar această țară nu poate face nimic rău”, a scris un utilizator.
Oamenii au criticat ceremonia triumfătoare în care Xi a sărbătorit competența partidului comunist, deși acesta a fost acuzat că a permis ca focarul din Wuhan să se transforme într-o pandemie care a provocat aproape 900.000 de decese la nivel global. Potrivit cifrelor oficiale, peste 4.600 de persoane au murit în China din cauza virusului, cifră care este însă pusă la îndoială.
De la moartea lui Li în februarie, contul său de Weibo a devenit un loc virtual în care oamenii fie își exprimă durerea, în timp ce alții îl informează pe medic despre cele mai recente întâmplări de care au parte.
„Frate, a trecut mult timp de când nu au existat cazuri locale noi. Mă simt ușurată, dar este aproape iarnă, iar rata ridicată de pneumonie este încă înfricoșătoare”, a scris o utilizatoare într-o postare recentă.
Este, de asemenea, un forum pentru critici. Li, care a vorbit despre pedeapsa sa și a criticat gestionarea de către guvern a crizei coronavirusului, este renumit pentru că a spus: „Într-o societate sănătoasă, ar trebui să existe mai multe voci”.