Președintele israelian Isaac Herzog a avut mai multe schimburi de replici tensionate cu jurnaliști străini în timpul unui briefing ținut joi la reședința sa din Ierusalim.

Liderul israelian a reacționat cu furie la întrebările adresate de CNN și Channel 4 din Marea Britanie cu privire la bombardamentele desfășurate de Forțele de Apărare Israeliene (IDF) în Gaza.

Întrebat de Becky Anderson, jurnalista CNN, despre „pedeapsa colectivă” aplicată de Israel civililor din Gaza, pe care aceasta a calificat-o drept „crimă de război”, Herzog a răspuns iritat.

„Sunt destul de dezamăgit de ceea ce mă întrebați. Nu ați văzut (atacul Hamas)? L-ați văzut cu toții. Așa că acum începem cu retorica despre crime de război. Chiar așa? Cu adevărat?”, a spus Herzog, care a reiterat că „Israelul respectă dreptul internațional și acționează conform dreptului internațional”.

Un schimb de replici a avut loc și cu Matt Frei, de la Channel 4, care s-a declarat „încurcat” de răspunsurile lui Herzog. „Păreți să îi considerați pe locuitorii din Gaza responsabili pentru Hamas”, a spus acesta, potrivit Times of Israel.

„Cu tot respectul, dacă ai o rachetă în nenorocita ta de bucătărie și vrei să tragi cu ea în mine, am voie să mă apăr? Aceasta este situația”, a spus președintele.

Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă
Recomandări
Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

Ulterior, Herzog a respins și o întrebare a lui Anderson referitoare la responsabilitatea premierului Benjamin Netanyahu pentru eșecul de a contracara atacul. „Suntem în război, nu mă ocup deloc de această problemă”, a spus președintele.

Îndemnul SUA pentru Israel

Întrebarea adresată de jurnalista CNN a venit în contextul în care SUA au cerut Israelului să respecte legile războiului, în timpul operațiunilor din Gaza.

Un îndemn a fost lansat chiar joi, de secretarul de stat american Antony Blinken.

Venit în Israel în semn de solidaritate, acesta a declarat, în conferinţa de presă susţinută alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, că „Israelul are dreptul să se apere”, dar a adăugat că în acelaşi timp contează şi cum face Israelul acest lucru, o aluzie la controversa stârnită de faptul că atacurile aeriene israeliene ucid civili palestinieni în Gaza, relatează The Guardian, citat de News.ro.

„Ştim că Hamas nu reprezintă poporul palestinian”, a spus Blinken, adăugând că gruparea militantă conduce Fâşia Gaza în mod represiv. De asemenea, şeful diplomaţiei americane a spus că este de acord cu premierul Netanyahu care a afirmat că Hamas este „ca ISIS”.

„Oricine doreşte pace şi dreptate trebuie să condamne domnia terorii a Hamas”, a declarat Blinken. „Hamas are o singură agendă – să distrugă Israelul şi să ucidă evrei”, a arătat secretarul de stat american.

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO
Recomandări
O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO

Cu toate acestea, el a avertizat că trebuie luate măsuri de precauţie pentru a evita rănirea civililor de orice naţionalitate.

„Israelul are dreptul să se apere”, a spus Blinken, dar a adăugat: „Contează cum face Israelul acest lucru”.

„De aceea este atât de important să se ia toate măsurile de precauţie posibile pentru a evita rănirea civililor şi de aceea deplângem pierderea fiecărei vieţi civile”, a arătat Blinken.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (38)

roland1964   •   13.10.2023, 19:00

Majoritatea " civililor " ăia nevinovați( inclusiv copii) din Fâșia Gaza, loveau cu bestialitate ostatecii israelieni din camionetele care îi aduceau din Israel. Deci, despre ce populație nevinovată vorbim? Sau palestinienii au dreptul să intre in Israel, să omoare cu cruzime femei și copii, iar israelienii să se ducă după ei in Fâșia Gaza cu cadouri și mulțumiri? Sunt probleme de mulți ani intre ei dar, ce a făcut Hamas de data asta... israelienii nu au făcut niciodată!

roland1964   •   13.10.2023, 18:40

"Civilii" aceia nevinovați, bărbați și copii, loveau care mai de care , cu bâte și cu bestialitate ostatecii din camionete, luați și aduși de Hamas din Israel in Fâșia Gaza deci, despre ce vorbim? Majoritatea populației de acolo, susține Hamas și îi consideră niște eroi pe acești teroriști! De mici, mai ales palestinienii din acea zonă, sunt indoctrinați că israelienii sunt dușmanii de moarte și că trebuiesc uciși!😪 Cei care nu sunt cu Hamas , incearcă să plece de acolo cu orice preț!

rambo368   •   13.10.2023, 12:55

Întrebare:Unde este Dumnezeu?

Vezi toate comentariile (38)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Știrileprotv.ro
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Viva.ro
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
FANATIK.RO
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
FANATIK.RO
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
Financiarul.ro
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Observatornews.ro
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI