„Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor tragicului incendiu de ieri, de la secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ şi ne rugăm pentru recuperarea rapidă a celor răniţi. Poporul israelian este alături de România şi trimitem sincere condoleanţe românilor şi preşedintelui Klaus Iohannis”, a transmis Reuven Rivlin, preşedintele Israelului, într-un mesaj publicat duminică pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România, potrivit Agerpres.
În incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.
Procurorii Parchetului General au început cercetările în secția ATI de la Piatra Neamț. Procurorul general al României a declarat că este clar că mai multe probe sunt compromise, însă din ceea ce se poate folosi și în baza altor expertize se va stabili ce s-a întâmplat.
Spitalul Județean din Piatra Neamț a anunțat duminică, într-un comunicat, că pacienții morți în incendiul de sâmbătă seară sunt trei femei și 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 67 și 86 de ani.