Cununia va sta sub semnul acelorași elemente ca și ceremoniile precedente. Zuma va purta un costum tradițional din piele de leopard și va spune ”da” celei de-a șasea logodnice, Bongi Ngema, în satul natal, Nkandla, în est, din ținutul populat de triburi zulu.
Bongi va fi cea de-a patra soţie, după ce Zuma de una dintre neveste a divorţat, iar o alta i-a murit.
Zuma se însoară pentru a treia oară în ultimii patru ani, însă acest lucru nu este o problemă deoarece, conform Constituţiei Africii de Sud, poligamia este cât se poate de legală. Acesta este a doua ceremonie oficiată de când Zuma este președinte.
Preşedintele mai are trei soţii în prezent şi 21 copii. Adoptarea de către Jacob Zuma a tradiţiei zulu, care include şi poligamia, a făcut ca el să fie îndrăgit de mulţi sud-africani. Cu toatea acestea, numeroşi tineri consideră poligamia demodată şi scumpă, iar criticii îl acuză pe preşedinte că oferă un exemplu prost într-o ţară cu una din cele mai ridicate rate de infectare cu HIV/SIDA din lume.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News