”Nu suntem de acord, pentru că nu văd care este diferența între o piață închisă și un supermarket sau un alt magazin care funcționează. Nu cred că dacă sunt probleme într-un loc, așa cum dădea premierul exemplul Piața Obor din Capitală, trebuie să aplicăm regula asta la toate piețele din țară. Nu văd care este motivul, pentru că, până la urmă, noi nu am avut cazuri de îmbolnăviri în piețe, nu am avut focare, din contră, de când a început această pandemie, am făcut toate eforturile pentru a ne încadra în ceea ce înseamnă condiții, să asigurăm protecție populației, cât și celor care vând în piață”, a declarat Teodor Ioan Birţ, preşedintele Asociaţiei Adminis­tratorilor de Pieţe din România pentru ziarul Libertatea.

Reacția vine după ce autoritățile au anunțat, vineri, că piețele închise își vor suspenda activitatea pentru 30 de zile. 

”Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor”, se arată în articolul 7 al Hotărârii 52 adoptate de CNSU.

”Am aflat de la televizor, suntem în contact cu asociațiile de producători, până la urmă, toată lumea ia poziție, pentru că nu este normal. Este o măsură greșită. Nu suntem de acord, pentru că producătorii rămân fără locurile în care să-și vândă produsul, de asemenea, comercianții care își desfășoară activitatea în piață rămân fără sursă de venit și, nu în ultimul rând, populația este lipsită de produse pe care le puneau aceștia la vânzare. Trebuie să mai ținem cont de faptul că oamenii care se aprovizionează din piața respectivă vor merge în altă parte și vor aglomera o altă unitate de vânzare, pentru că oamenii trebuie să-și cumpere de mâncare”, a mai explicat Teodor Ioan Birţ.

În conferința de presă care a avut loc la Guvern, Raed Arafat a expus motivele pentru care autoritățile au luat acceastă decizie.

Raed Arafat

”Dacă intrăm în discuția asta, nu plecăm acasă azi, dar comportamentul și modul de interacțiune în piață este altfel față de cel din mall, în magazine, unde regulile sunt mult mai controlabile din punct de vedere al măștii. Și acolo sunt delimitări, se închide la ora 21.00”, a anunțat Raed Arafat.

Preşedintele Asociaţiei Adminis­tratorilor de Pieţe din România l-a contrazis pe șeful DSU.

”În piața deschisă sunt carduri? În supermarket nu te lasă să plătești dacă nu ai cardul la tine? Ne legăm de niște motive puerile, căutăm niște explicații pentru că vor neapărat să facă gestul acesta. Sunt de acord să vină să facă o analiză pe fiecare piață în parte, cu autoritatea locală, și să stabilească unde nu se pot respecta regulile care se impun și unde există un pericol pentru oameni – atunci, da, le închidem. Nu putem așa să punem o etichetă pe toate piețele, hai să le închidem că sunt focare de infecție. Sunt locuri în București, Galați, Iași în care se poate plăti cu cardul”, a mai spus Teodor Ioan Birţ.

Acesta a explicat și dezavantajele de care au parte producătorii în urma acestei măsuri. 

Este afectată întreaga economie din cauza acestei măsuri, vor fi oameni care nu vor mai avea propria muncă, nu mai au din ce să trăiască. Să ne gândim la acei producători care își aruncă marfa, au muncit un an întreg ca să arunce acum. Din ce vor trăi acum? Din ce își vor reinvesti la anul în cultură, dacă acum nu vor scoate profit?

Teodor Ioan Birţ, preşedintele Asociaţiei Adminis­tratorilor de Piețe din România:

Întrebat dacă există un acord între producători și marile magazine, acesta a declarat că de cele mai multe ori marile lanțuri nu îi respectă pe cei din urmă.

”Exclus. Magazinele nu respectă contractele pe care le au cu producătorii. Chestia asta cu magazinele este praf în ochi pentru că ei cumpără marfă doar ca să impresioneze populația, dar producătorii sunt la mâna lor, atât din punct de vedere al cantității de marfă, al condițiilor pe care aceștia le impun, cât și al prețului. Dacă eu sunt supermarket și producătorul este la mâna mea, aveți impresia că eu o să-i dau un preț corect pe marfă? Cererea și oferta trebuie să existe în piață, omul în funcție de cerere își reglează prețul, nu trebuie să ajungă producătorul să stea la mâna unei persoane care să impună condițiile pe care le vrea el”.

Președintele Asociaţiei Adminis­tratorilor de Pieţe din România a spus că a luat legătura cu reprezentanții producătorilor și că vor încerca să găsească soluții.

 
 

Urmărește-ne pe Google News