UPDATE 18.20: Într-o declarație de presă, ținută cu trei ore mai târziu decât era anunțat, Puigdemont a anunțat că nu va dizolva parlamentul regional și nici nu vor avea loc alegeri anticipate, deoarece nu a reușit să obțină susținerea necesară.

Declarația lui vine după ce în cursul zilei presa spaniolă dădea ca sigură organizara alegerilor anticipate pe data de 20 decembrie.

”Datoria mea este să asigur că sunt deschise toate canalele de negociere și vom găsi cea mai bună soluție pentru a evita aplicarea articolului 155. Nu există nicio garanție care să justifice organizarea de alegeri anticipate.

Am încercat să obțin garanțiile necesare pentru organizarea acestor alegeri dar nu am primit niciun răspuns rezonabil din partea  pentru efectuarea acestor alegeri, dar acest lucru nu a primit un răspuns responsabil din partea PP (n.r. Partidul Poporului din Catalonia) care a profitat tensiunile din ultima vreme”, a declarat președintele Cataloniei.

După ce a confirmat că nu organizează alegeri deoarece nu primește garanții de la Guvern la 155, Puigdemont anunță că Parlamentul va decide asupra independenței Cataloniei.


În condițiile în care Madridul a anunțat că vineri, Senatul va decide dacă aprobă activarea Articolului 155 din Constituție și preluarea controlului asupra conducerii regiunii Catalonia, președintele Carles Puigdemont urmează să anunțe dizolvarea parlamentului regional și organizarea de alegeri anticipate pe 20 decembrie, scrie La Vanguardia.

În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte
Recomandări
În Gaza, eliminarea lui Sinwar nu aduce decât mai multă moarte

Această decizie vine în contextul în care premierul spaniol a anunțat că vor organiza alegeri anticipate în Catalonia în luna ianuarie a anului viitor.

După o ședința de șapte ore, care a avut loc miercuri seara și mai multe întâlniri avute în timpul dimineții, s-a stabilit că singura mișcare strategică posibilă pentru Catalonia este organizarea a unor alegeri anticipate, pentru a amâna cât mai mult posibil aplicarea Articolului 155 și intervenția Madridului în auto-guvernarea regiunii nord-estice, scrie La Vanguardia.

Această mișcare a puterii de la Barcelona este obligatorie întrucât divizarea din itneriorul partidului lui Puigdemont continuă și s-a putut ajunge până acum la o declarație de independență care să convină tuturor.


Citește și: S-au schimbat condițiile minime în celulă, din ordinul ministrului Toader. Deținuții vor avea interfon și duș cu regulator de temperatură

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
Știrileprotv.ro
Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
Libertateapentrufemei.ro
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
FANATIK.RO
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
GSP.RO
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
FANATIK.RO
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Observatornews.ro
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI