Președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a inaugurat un șantier folosind o lopată și o roabă din aur/FOTO: Captura Youtube paradigm.
Președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a inaugurat un șantier folosind o lopată și o roabă din aur, informează Digi24, care citează tv8.md.
Șeful statului este cunoscut pentru pasiunea sa pentru acest metal prețios. El și-a făcut propria statuie aurită, în care este înfățișat ținând un porumbel în mână și este călare pe un armăsar aurit, mai arată sursa citată.
În
situl șantierului, el a aruncat o capsulă din aur. Apoi, cu o
lopată din aur a luat pământ dintr-o roabă din aur și l-a
aruncat pe un jgheab din aur, de unde a alunecat în șantier.
Berdîmuhamedov nu este la prima acțiune de acest gen. Anul trecut, el a dezvelit o statuie aurită, înaltă de 6 metri, în cinstea rasei sale preferate de câini, Alabay. Monumentul se află în capitala Așgabat, într-o zonă rezidențială, destinată angajaților la stat. În ciuda grandorii monumentului, majoritatea populației din Turkmenistan trăiește în sărăcie.
În
2015, Gurbangulî
Berdîmuhamedov a
dezvelit statuia în care el apare călare pe un cal, urnată în
bronz și poleită cu aur de 24 de carate.
Actualul
președinte se află la putere din 2006. El a câștigat ulterior
alegerile din 2012 cu 97% din voturi, același lucru petrecându-se
și în 2017, mai arată sursa citată.