Casa Albă a transmis într-un comunicat, în urma unei convorbiri telefonice cu șeful guvernului italian, Paolo Gentiloni, că Donald Trump va fi prezent la reuniunea celor mai industrializate șapte țări ale lumii, organizată la 26 și 27 mai la Taormina, în Sicilia.
Potrivit comunicatului, în cursul discuției telefonice, Donald Trump a „reiterat angajamentul american față de NATO și a insistat asupra importanței ca toți aliații NATO să împartă povara fiscală a cheltuielilor de apărare”.
Donald Trump susține că NATO este un „proiect învechit”, dar „foarte important”
Cu toate acestea, numeroase capitale europene sunt îngrijorate din cauza discursului naționalist și populist al președintelui american ce ar putea da avânt partidelor de extremă dreapta de pe vechiul continent. Cu atât mai mult, cu cât Donald Trump a criticat în repetate rânduri Alianța Nord-Atlantică, înainte de a sublinia „importanța fundamentală” a acesteia.
În luna februarie, vicepreședintele american, Mike Pence, va fi prezent la Conferința privind securitatea, la Munchen, precum și la sediul Uniunii Europene și al NATO de la Bruxelles pentru a discuta cu aliații europeni despre mijloacele de a „întări” alianța transatlantică.
Președintele Statelor Unite nu a anunțat, până în prezent, nici o deplasare în afara granițelor americane, dar a acceptat o invitație de a efectua o vizită în Marea Britanie în acest an, spre nemulțumirea britanicilor.