„Este o crimă, este o faptă criminală din partea conducerii Turciei, este o crimă intenționată îndreptată spre militarii noștri și această faptă trebuie să fie pedepsită. Cunoaștem numele celor care au făcut această faptă, ele trebuie anunțate și după aceea oamenii trebuie să fie judecați”, a afirmat Narîșkin, potrivit România TV.
El a precizat că Rusia va răspunde la acest gest al Turciei. „Răspunsul din partea rusă va urma cu siguranță, așa cum prevede dreptul internațional, iar Rusia are și dreptul la un răspuns militar. Chiar ieri s-au alocat surse militare suplimentare, S400 Triumph, cel mai performant sistem de apărare antirachetă, care are ca rol menținerea securității zborurilor avioanelor rusești ale forțelor noastre militare și aeriene, care au ca misiune distrugerea infrastructurii teroriștilor din așa-numitul Stat Islamic și a altor organizații care operează pe teritoriul Siriei”, a susținut oficialul rus.
Acesta a precizat că Federația Rusă va reacționa și economic împotriva Turciei, apreciind că gestul Ankarei a produs „un prejudiciu ireparabil” relațiilor dintre cele două state.

 
 

Urmărește-ne pe Google News