Președintele a fost atins pe umăr de oul aruncat de individ, moment în care gărzile de corp au făcut scut în jurul lui Emmanuel Macron, după cum se poate vedea în imaginile care au fost publicate pe rețelele sociale.

„Dacă are ceva să-mi spună, lăsați-l să vină”, a spus liderul de la Paris despre bărbatul care aruncase oul.

Incidentul a avut loc în timp ce Emmanuel Macron participa la Salonul Internațional din industria de Catering, Hoteluri și Alimentație de la Lyon.

Nu este prima dată când președintele Franței este ținta unui astfel de atac.

În luna iunie, Macron a fost lovit peste față de un bărbat cu care a vrut să dea mâna, în timpul unei vizite în regiunea Drome. Atunci, liderul francez a fost condus către mașină, în timp ce agresorul a fost evacuat din mulțime și, ulterior, arestat împreună cu o altă persoană.

Emmanuel Macron a ieșit apoi din mașină și a continuat să salute mulțimea.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News