Reținerea acestuia vine după ce în data de 21 noiembrie a fost arestat Patrick Ho Chi-ping, fost oficial din Hong Kong. Acesta a fost arestat pentru mituirea unor dictatori africani. Or, acesta din urmă era angajatul lui Ye Jiangmin.

Acesta ar fi mituit politicieni din Ciad și Uganda. Arestarea sa ar fi venit din ordinul președintelui chinez Xi Jianping.

Mai mult, grupul CEFC China ajunge oficial sub protecția autorităților de la Beijing. Un fond de investiții din Shanghai, deținut de stat, a fost însărcinat cu evaluarea situației financiare a grupului petrolier și se află în curs de preluare a acestuia, mai scrie South China Morning Post.

CEFC a negat atât arestarea președintelui său, cât și faptul că autoritățile au preluat administrarea de zi cu zi a companiei, afirmând că managementul acesteia se ocupă de activitățile curente.

CEFC vrea preluarea Rompetrol

Reamintim, CEFC China a ajuns la un acord cu kazahii de la KazMunaiGaz în 2015 pentru preluarea unui pachet de 51% din acțiunile fostului Rompetrol Group. Acesta deține în România rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și a doua rețea de benzinării ca întindere. Operațiunea nu a fost finalizată din cauza sechestrului impus de către DIICOT pe activele Rompetrol într-un dosar.

CEFC este noua stea a domeniului petrolier din China. Pe lângă participația de 51% în KMG International, fostul Rompetrol Group, grupul a investit de curând 9 miliarde de dolari pentru preluarea unei participații de 14,2% din gigantul Rosneft, cel mai mare grup petrolier din Rusia, controlat de Kremlin.

Potrivit Financial Times, China Huarong Asset Management – un fond de investiții din Shanghai deținut de stat – va cumpăra 36% dintr-o subsidiară a CEFC care urma să cumpere acțiunile la Rosneft.

CEFC a mai cumpărat zăcăminte și în Emiratele Arabe Unite, dar și o serie de active în Cehia, respectiv o bancă și clubul de fotbal Slavia Praga.

Concomitent, în luna decembrie, CEFC a depus ofertă și pentru preluarea companiei care deține Pro TV. Tranzacția este de 2 miliarde de dolari și implică și fondul Penta Investments.

CEFC, noua stea petrolieră a Chinei

Potrivit topului Fortune Global 500, CEFC este a 222-a companie a lumii ca mărime, după ce în ediția anterioară s-a clasat pe locul 229. CEFC a înregistrat în 2016 venituri totale de 43,7 miliarde de dolari, în creștere cu 4,5%, în vreme ce profitul a urcat cu 22,8%, până la 740 de milioane de dolari.

Grupul chinez are 29.600 de angajați și active totale de 22,5 miliarde de dolari.

Ye Jiangming, interfață a Armatei chineze?

Fondatorul CEFC este Ye Jianming, însă presa americană speculează deja că acesta este doar o interfață a Armatei Chineze.

Acesta are 40 de ani și a cumpărat o serie de active petroliere pe când avea 20 de ani, după ce fusese pădurar, conform Fortune.

Potrivit Financial Times, acesta sponsorizează un think thank compus din generali chinezi și foști membri ai serviciilor secrete.

Biografia din Singapore a lui Ye Jiangmin spune o altă poveste despre acesta: ar fi condus anterior Zhuhai Zhenrong, un trader de petrol din China care importa țiței din Iran.

Iar înainte de asta ar fi fost timp de doi ani secretar general al China Association for Friendly International Contact (CAIFC), o organizație internațională a Armatei chineze. Acest think-thank este în esență o organizație de propagandă a Chinei.

Cruciada anticorupție a lui Xi Jinping

Ye Jiangming este ultima ”victimă” a președintelui chinez Xi Jinping, care a demarat de câțiva ani o adevărată cruciadă anticorupție. Xi Jinping tocmai ce a devenit președinte pe viață al Chinei, după ce a fost eliminată restricția de două mandate.

Autoritățile de la Beijing au demarat recent o adevărată luptă contra conglomeratelor chineze care s-au extins foarte rapid în ultimii ani făcând nenumărate achiziții în străinătate. Pe lângă CEFC, sunt vizate și Dalian Wanda, grupul Fosun, HNA Group sau asigurătorul Anbang. China se teme că acestea vor deteriora situația financiară a băncilor creditoare, care s-ar transmite apoi mai departe în sectorul financiar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News