„Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să poată face față acestor momente extrem de dureroase. Le doresc însănătoșire grabnică tuturor pacienților și personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. Este de neimaginat prin ce suferință au trecut toți acești oameni veniți la spital cu speranța că se vor vindeca”, a declarat Klaus Iohannis.
Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română. Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduși înapoi și vor lăsa un gol imens în urma lor.
Klaus Iohannis:
Președintele le-a solicitat premierului Florin Cîțu și ministrului interimar al sănătății, Cseke Attila, să ia toată măsurile pentru a preveni ca un alt accident să se producă în spitalele din România.
„În acest moment, prioritatea zero este să fie identificate rapid soluții pentru a-i putea transfera și trata pe toți pacienții evacuați din spitalul de la Constanța. Totodată, este imperativ ca în toate secțiile cu pacienți COVID-19 și mai ales în cele de terapie intensivă să fie acordată o atenție sporită în primul rând la nivelul spitalelor pentru a putea preîntâmpina astfel de tragedii apărute în condiții de supraîncărcare”, transmite Klaus Iohannis.
Pe termen mediu și lung, România trebuie să găsească spații noi pentru ca secțiile de terapie intensivă să funcționeze în condiții optime.
„Modernizarea sistemului de sănătate din România a rămas mult în urmă și tocmai de aceea infrastructura de sănătate a reprezentat prioritatea în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Aceste importante fonduri europene pe care am reușit să le obținem pentru România constituie una dintre soluțiile cele mai importante pentru a asigura condiții de siguranță pentru medici și pacienți”, conchide președintele.
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, 1 octombrie, la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Șapte dintre cei zece pacienți internați în secția de Terapie Intensivă au murit. Alți zeci de pacienți au fost evacuați și transferați la alte trei spitale. Guvernul a transmis că este activată o celulă de criză la Ministerul de Interne.
Spitalul din Constanța funcționa într-o clădire din 1938. O analiză a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, publicată pe site-ul instituției și realizată în 2021, scoate în evidență problemele din unitatea sanitară, printre care: „pacienți neasigurați” și „personal epuizat fizic și psihic”.