Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care modifică articolele 301 şi 308 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, prin care se desfiinţează noţiunea de conflict de interese pentru funcţionarii publici, aceasta fiind înlocuită cu sintagma „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”.

Potrivit modificărilor aduse în Parlament Codului Penal, nu vor mai fi sancționați penal funcționarii publici care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, obțin foloase patrimoniale în beneficiul persoanelor cu care s-au aflat în raporturi comerciale sau de muncă, ori din partea cărora au beneficiat de foloase de orice natură.

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţii Márton Árpád-Francisc (UDMR), Nica Nicolae-Ciprian (PSD), Roman Victor (PSD), Ionescu Aurelian (PC) şi Marocico Ion (UUR).

Citește și: REPORTAJ/ Siguranța națională, apărată de un grăsuț și doi puricoși. Carvăn, vama-fantomă, o breșă frontalieră de 12 milioane de euro

În luna mai, USR a depus o contestație la CCR, în care au fost invocate două potenţiale elemente de neconstituţionalitate, unul privind încălcarea principiului bicameralismului, al doilea privind încălcarea principiului care stipulează că tratatele internaţionale la care România este parte prevalează în faţa dreptului intern.

„Vorbind grosier, după legea asta, dacă cineva ajunge primar şi dă un contract unui fost angajat al lui, nu este niciun conflict de interese – asta este schimbarea în termeni populari”, afirmat Nicuşor Dan, despre prevederile din această lege.

În iunie, judecătorii Curții Constituționale au respins obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificare și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecție formulată de un număr de 51 deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România.

Citește și: Surpriza lui Tudose: taxe mai mari, fără majorări salariale la stat, salarii reduse la privat

Urmărește-ne pe Google News