Potrivit legii promulgate de șful statului, „prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei, exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor de cult”.

Proiectul prevede pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani a unor fapte precum constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, dar şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

De asemenea, se precizează că fapta persoanei de a promova în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

„Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Aceste fapte nu sunt considerate infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public”, se arată în actul normativ.

Recent, în Parlament a fost depus un proiect de lege, semnat de mai mulți parlamentari , care prevede ca persoanele care promovează în spațiul public idei sau doctrine antiromânești, în orice mod, riscă închisoare între 3 luni și 3 ani, iar cei care constituie o organizație cu caracter antiromânesc de acest tip, închisoare între 3 și 10 ani.

Proiectul de lege pentru ”combaterea antiromânismului” a fost inițiat de deputați PMP și PNL și susținut de parlamentari de la mai multe partide, inclusiv PSD, scrie Hotnews.

Legea este una făcută în oglindă cu cea referitoare la combaterea antisemitismului, adoptată de Parlament săptămâna trecută și chiar se menționează acest lucru în expunerea de motive: “De curând, Parlamentul României a adoptat o Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului. Prevederile acestei legi sunt cât se poate de valabile şi identic aplicabile pentru prevenirea şi combaterea antiromânismului, un curent suţinut care se manifestă şi proliferează tot mai agresiv. Antiromânismul este o formă de luptă împotriva tuturor expresiilor de afirmare a identităţii româneşti, de contestare a suveranităţii naţionale legitime a naţiunii române, cât şi de exprimare a unor idei, concepte, doctrine ori politici care vizează xenofobia în raport cu poporul român ori discriminarea negativă a acestuia”.

Citește și: Autismul se va putea depista încă din primele luni de viață; Proiect de lege privind obligativitatea screeningului la copiii între 0 și 3 ani, depus în Parlament

 
 

Urmărește-ne pe Google News