”Vizita Presedintelui a doua zi dupa Presidents Day. Multumim de vizita, va dorim succes și ” Play your Best”, a fost mesajul care a însoțit fotografia în care apar președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen.

Vizita președintelui Klaus Iohannis vine după ce la sfârșitul acestei săptămâni șeful statului a participat la baza Kogălniceanu și la Cincu, în județul Brașov, la o serie de acțiuni ale militarilor NATO din țara noastră.

Citește și: EXCLUSIV/ 10.000 de euro ca să ucizi un singur exemplar. România este un paradis al acestui tip de vânătoare

Potrivit descrierii de pe pagina oficială, TRANSILVANIA GOLF CLUB este o asociație nonprofit, înființată în anul 2008, al cărei scop este facilitarea practicării golfului de către membrii și simpatizantii săi, a tuturor celor interesați, promovarea golfului ca sport, sprijinirea performantei în golf precum și crearea facilitatilor necesare practicării acestuia. Directorul general al Clubului este Octavian Damian.

La începutul lunii iulie, președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, și-au petrecut sfârșitul de săptămână în Munții Retezat, o zonă pitorească a țării de care s-au îndrăgostit încă din anii studenției. Turiștii n-au ratat ocazia de a se fotografia alături de cuplul prezidențial în zona Lacului Bucura.

Președintele Klaus Iohannis a vrut să redescopere, împreună cu soția sa, traseele din Munții Retezat, județul Hunedoara, informează Gazeta de Dimineață. Vizita a fost una privată, dar vestea s-a dus repede în rândul turiștilor care s-au întâlnit cu Klaus și Carmen Iohannis în zona Lacului Bucura.

Citește și: Doi vasluieni s-au lovit reciproc cu halbele de bere. Ce a urmat după scandal

 
 

Urmărește-ne pe Google News