„Preşedintele Herzog şi-a exprimat tristeţea profundă şi scuzele sincere pentru moartea tragică a echipajului WCK aseară (luni) în Fâşia Gaza şi a transmis condoleanţe familiilor lor şi celor dragi”, a transmis administrația prezidențială printr-un comunicat, adăugând că Herzog a vorbit cu fondatorul World Central Kitchen, chef-ul Jose Andres.
La rândul său, șeful şeful statului major israelian, generalul Herzi Halevi, a precizat, printr-un mesaj video, că armata a făcut „o greşeală gravă”
„Este o eroare care a urmat unei identificări greşite noaptea, în timpul unui război, în condiţii foarte complexe. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple”, a spus Halevi, precizând că „un organism independent va investiga evenimentul în profunzime şi va raporta concluziile în zilele următoare”, mai notează Agerpres, citând AFP.
Și premierul Benjamin Netanyahu a declarat marți că Israelul a ucis din greșeală șapte persoane care lucrau pentru organizația caritabilă într-un raid aerian în Gaza.
„Din nefericire, în cursul zilei de ieri a avut loc un eveniment tragic în care forțele noastre au rănit neintenționat necombatanți din Fâșia Gaza. Acest lucru se întâmplă în război. Efectuăm o anchetă amănunțită și suntem în contact cu guvernele. Vom face totul pentru a preveni o repetare”, a transmis Netanyahu, citat de Reuters.
World Central Kitchen are sediul în SUA și era unul dintre puținele ONG-uri care mai operau în Fâșia Gaza.
Raidul israelian a avut loc după ce grupul de lucrători umanitari părăsise un depozit din Deir al-Balah, unde descărcase peste 100 de tone de ajutoare alimentare umanitare aduse în Gaza cu o navă.
WCK a anunțat că își suspendă operațiunile din regiune după atacul în care au murit trei britanici, un americano-canadian, un polonez, un australian şi un palestinian.
Foto: Profimedia
croco601 • 03.04.2024, 21:09
Președintele Trump, anul 2028: "Admitem că am făcut greșeli grave... ne cerem scuze de la cei 8 mld de oameni ce nu s-au putut salva în buncăre și vor trebui să înfrunte Apocalipsa Nucleară la suprafață. God bless America!"
adevarataingrid • 03.04.2024, 15:07
Fereasca D-zeu ce e acolo! Ce vina au acei copilasi, ti se rupe sufletul cand vezi mormane de trupuri sfartecate ale acestora. Chiar nu e Ok.