Încoronarea regelui Charles al III-lea, 74 de ani, va avea loc pe 6 mai, la opt luni de la moartea reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022.

La finalul lunii februarie, Palatul Buckingham a dezvăluit programul celor trei zile de festivități pentru încoronare.

Surse apropiate Palatului Buckingham au dezvăluit că liderul SUA are deja „angajamente” în jurul datei de 6 mai, așa că nu va putea participa le eveniment.

Dame Karen Pierce, ambasadorul britanic în SUA, și colaboratorii Palatului Buckingham au purtat discuții „cordiale și diplomatice” cu Casa Albă despre încoronare și li s-a transmis că Biden, care a participat la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, nu va onora invitația.

Președintele american plănuiește să viziteze Irlanda de Nord, în aprilie, și se pregătește să-și anunțe intenția de a candida pentru realege în cursa prezidențială din 2024.

Bob Seely, un deputat conservator din comitetul restrâns pentru afaceri externe, a spus că „este o decizie prostească a Casei Albe”, și l-a îndemnat pe Biden să-și regândească programul.

Pentru că „nu vrea să-l jignească pe rege”, cu care are „o relație puternică”, la încoronare ar putea fi prezentă, totuși, Jill Biden, Prima Doamnă a SUA.

La eveniment vor participa șefi de stat din întreaga lume, inclusiv din Irlanda, Franța, Spania, Belgia, Japonia, Ungaria și Monaco. Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și Charles Michel, înalți oficiali UE, au fost invitați.

Regele Charles a făcut în această săptămână prima vizită de stat în calitate de monarh, călătorind în Germania.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News