Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, că PSD este singurul vinovat pentru că nu avem buget, în luna martie.

„Deși avea obligația legală să finalizeze și să trimită bugetul în Parlament cel târziu până în data de 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta. Bugetul a fost trimis Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de 3 luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva le întârzie bugetul. Declarațiile mincinoase și fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidența: PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget”, a spus preşedintele.

El a arătat că, „după ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe prioritățile României, ci a propus ceea ce am numit „bugetul rușinii naționale”.

„E drept că este un buget foarte bun pentru creșterea prosperității PSD, dar nu a României. Veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate și incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită pentru finanțarea partidului și a clientelei sale – vorbesc, desigur, de partidul PSD -, și nu pentru asigurarea bunei funcționări a statului în beneficiul cetățeanului. Sunt acestea doar câteva dintre motivele pentru care am retrimis bugetul în Parlament”, a arătat el.

Şeful statului a cerut Parlamentului să modifice legea bugetului, aşa cum a cerut în cererea de reexaminare: „Mă adresez încă o dată tuturor parlamentarilor: tratați cu toată seriozitatea reexaminarea legii bugetului de stat! Corectați lucrurile până nu e prea târziu! Faceți un buget realist, pentru dezvoltarea țării, nu pentru bunăstarea PSD!”, a spus el.

Klaus Iohannis a anunţat că a decis să promulge legea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru ca pensionarii să nu sufere de întârzierea promulgării acestei legi.

„Astăzi este ultima zi a termenului de promulgare pentru Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Deși nu știm ce va face Guvernul cu Legea plafoanelor, lege declarată neconstituțională – atât de prost a lucrat PSD -, apoi ce va face Parlamentul cu Legea bugetului de stat pe anul 2019, am decis, deci, să promulg Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD. Dacă legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectați, pentru că orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear”, a arătat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, în mod oficial, cererea de reexaminare a proiectului de lege privind bugetul de stat pe 2019.

În document, şefui statului spune că alocarea resurselor bugetare este fundamentată pe o prognoză nerealistă, şi nu asigură „o reală funcționare a unor instituții publice cu rol esențial în societate”. Klaus Iohannis explică şi cum afectează tăierea bugetelor serviciilor activităţile acestor instituţii, inclusiv asigurarea protecţiei, în cadrul evenimentelor legate de preşedinţia Consiliului UE sau a vizitei Suveranului Pontif în ţara noastră.

Consilierul prezidențial pe economie Cosmin Marinescu a explicat decizia președintelui de a retrimite bugetul de stat în Parlament, subliniind că există riscul de a se ajunge în punctul în care plata pensiilor va fi imposibilă. De partea cealaltă, PSD a reacționat printr-un atac la adresa lui Iohannis, afirmând că acesta dorește blocarea guvernării actuale, „în speranța că cetățenii nu vor vota acest partid la viitoarele alegeri”.

În replică, PSD şi Liviu Dragnea s-au lansat într-un atac dur la adresa preşedintelui.

Întrebat, luni, dacă bugetul va fi modificat în Parlament după ce va fi trimis de preşedintele Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a spus: „Nu. El a fost elaborat foarte bine şi nu putem să-l modificăm din cauza mofturilor unui om care, întâmplător, este preşedintele României”.


Citeşte şi:

MUȘAMALIZARE! Trei ani și niciun responsabil după moartea copiilor infectați cu E.coli. La copiii morți la Pitești s-au găsit infecții nosocomiale!

 
 

Urmărește-ne pe Google News