UPDATE ora 19.30 Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat consultări cu partidele, vineri, începând cu ora 13.00.

„Suntem toți responsabili să găsim o soluție democratică la actuala situație politică. Am decis consultări cu partidele mâine la ora 13.00. Nu mai avem niciun moment de pierdut”, a spus preşedintele.

El a solicitat Parlamentului să lucreze cu celeritate, „astfel ca săptămâna viitoare să avem un guvern stabil, împreună cu care să mă dedic luptei contra coronavirusului”.

„Prioritatea zero e protejarea cetățenilor”, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis a declarat că apreciază gestul premierului desemnat Florin Cîţu, de a-şi depune mandatul, care „arată maturitate politică”.

„Domnul Florin Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat, un gest politic pe care îl respect. Este o hotărâre care dovedește maturitate politică, în contextul complicat provocat de coronavirus”, a spus el.

Şeful statului a menţionat că această decizie a lui Cîţu de a renunţa la mandat nu schimbă cu nimic faptul că România are, în acest moment, un Guvern care funcționează.

„Guvernul Orban a dovedit că acționează cu toată hotărârea și responsabilitatea și ia toate deciziile necesare pentru a stopa răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus. Datorită acestor măsuri, chiar dacă mai drastice, dar luate la timp, în România numărul infectărilor a rămas destul de mic. Suntem cu toții responsabili să găsim cât mai urgent o soluție democratică la actuala situație politică”, a menţionat preşedintele.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Președintele Klaus Iohannis urmează a susține declarații de presă la Cotroceni, la 19.30, după evenimentul politic surprinzător de marți după amiază.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a citit în Parlament adresa prin care Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat, renunțând la funcție, chiar cu câteva minute înainte de a începe votul în plen pentru guvernul acestuia.

Mesajul transmis de Florin Cîțu:

„Un mesaj important pentru români.
Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru
desemnat Președintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în
contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid și
înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în
momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în
alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și
Prim-Ministru.

Decizia Președintelui Klaus Iohannis
de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare.
Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate
erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă
nu mai există astăzi. Cu responsabilitate, transparență și
profesionalism am luat această decizie. Este o decizie la care am
reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin
care trece România astăzi. Rămân la finanțe. Avem multă treabă
de făcut pentru perioada dificilă care urmează.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News