UPDATE ora 12.20 Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj că au distrus „mitul tânărului apatic şi pasiv” care nu iese la vot şi i-a îndemnat să rămână la fel de implicaţi.
„În ultimii ani, tinerii s-au aflat în fruntea unei veritabile revoluţii a participării civice. La ultimele alegeri, aţi distrus mitul tânărului apatic şi pasiv, care nu iese la vot. Vă felicit şi vă îndemn să rămâneţi la fel de implicaţi, gata oricând să sancţionaţi derapajele decidenţilor politici. Prin lansarea de startup-uri, cariere fulminante şi dinamizarea societăţii civile, tinerii au preluat ştafeta reconstrucţiei de care România are atâta nevoie”, a declarat Iohannis.
Şeful statului a arătat, în discurs, că bugetul alocat Cercetării a ajuns la „un minim istoric”.
„Voi formaţi elitele. Voi împingeţi frontierele cunoaşterii umane. Şi tot voi construiţi punţile de cooperare internaţională pe care se bazează, din ce în ce mai mult, cercetarea contemporană. Din păcate, în loc să primiţi susţinere şi fonduri pe măsura importanţei acestui domeniu, bugetul alocat Cercetării a ajuns la un minim istoric în urma tăierilor succesive”, a spus Iohannis.
Evenimentul, care va avea loc în Aula Magna, marchează un secol de la constituirea UBB ca universitate românească și consfințește excelența academică și de cercetare a instituției de învățământ superior clujene.
Cu ocazia prezenței la Cluj-Napoca, Președintele României va vizita Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFuture al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.
Prin vizitarea acestui centru de cercetare medicală, considerat pol de competență științifică și tehnologică la standarde europene, Președintele Klaus Iohannis transmite un mesaj de susținere a cercetării științifice medicale, de deschidere către cercetătorii din domeniul medical, precum și un mesaj de încurajare pentru accesarea de noi proiecte pe zona cercetării medicale, de noi programe educaționale și parteneriate academice.
Totodată, cu prilejul aniversării a 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj-Napoca, Președintele României va decora cele șase universități de stat din municipiu, care au avut un impact deosebit în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia în spiritul multiculturalismului, și care reprezintă un pilon important în conservarea și promovarea valorilor și a culturii naționale.
Astfel, în cadrul ceremoniei, care va avea loc la Primăria din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea Tehnică, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Artă și Design și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” vor fi decorate de către Președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer.
Şeful statului, lansare de candidatură alături de liderii PNL, la Cluj-Napoca
Preşedintele va fi prezent, luni după-amiază, la Adunarea Regională a organizațiilor PNL Nord-Vest în Cluj – Napoca, începând cu ora 17.00.
La eveniment va lua parte Președintele României, Klaus Iohannis, alături de circa 1.500 de membri și simpatizanți ai PNL, parlamentari, aleși locali din regiune.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără șeful statului, președintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreședinții PNL Raluca Turcan și Rareș Bogdan, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, vicepreședintele PNL, Lucian Bode, europarlamentarii PNL Mircea Hava și Daniel Buda.