Aflată la cea de-a IX-a ediție, conferința are ca temă principală democrația în secolul XXI în Europa, cu accent pe contextul electoral european. Lideri politici europeni, jurnaliști, membri ai corpului academic și reprezentanți ai societății civile vor dezbate o serie de teme de actualitate care privesc atât provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, cât și perspectiva unei Uniuni mai puternice, adaptate și pregătite pentru aspirațiile generațiilor viitoare, potrivit Administraţiei Prezidenţiale
Conferința „The State of The Union” este un eveniment de prestigiu în sfera afacerilor europene devenit un forum de referință pe agenda factorilor de decizie europeni, la care participă, în mod regulat, șefi de stat și de guvern, lideri ai instituțiilor UE, precum și personalități academice și culturale.
În marja participării la conferință, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu Președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, domnul Giuseppe Conte.
Institutul Universitar European din Florența este o instituție academică europeană consacrată, contribuind de-a lungul timpului la dezvoltarea procesului de integrare europeană, prin activități de cercetare academică și programe educaționale la cel mai înalt nivel.
Participarea Președintelui Klaus Iohannis la Conferința „The State of The Union” are loc în contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, găzduirii Summitului de la Sibiu, precum și cu prilejul aniversării unui deceniu de la aderarea României la Convenția privind înființarea Institutului Universitar European de la Florența.
Totodată, cu prilejul prezenței la Florența, președintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la placa comemorativă dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată lângă reședința în care domnitorul și-a petrecut ultimii ani din viață.
Citeşte şi: Răzvan Ciobanu era drogat în momentul producerii accidentului, arată primele rezultate ale autopsiei