UPDATE ora 15.30 Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, la Bruxelles, despre discuţiile pe care le are, în aceste zile, cu privire la preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

„Am chiar mai multe întâlniri. Am în aceste două zile întâlniri cu lideri europeni, întâlniri foarte importante. Tema principală, evident, este Președinția Consiliului Uniunii Europene, pe care o preluăm de la 1 ianuarie, dar avem și alte teme extrem de importante. Avem dosare grele, care cad în Președinția noastră – este Brexit, despre care am vorbit adineauri cu câțiva colegi de-ai dumneavoastră, este Cadrul Financiar Multianual, este migrația și este Summitul de la Sibiu, pe care vrem să îl pregătim foarte bine, fiindcă el se va desfășura chiar înainte de alegerile europene, și alegerile europene sunt specificitate a Președinției noastre care face ca lucrurile să meargă într-un fel mai orientat spre alegeri decât altădată, evident”, a spus şeful statului.

Preşedintele a menţionat că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

„Noi suntem pregătiți. Întotdeauna este loc de mai bine, dar vreau să vă spun foarte sincer că, după anumite sincope, care au existat și pe care și eu le-am subliniat la vremea respectivă, pregătirile sunt într-o fază avansată. Chiar înainte să vin aici, la sediul Consiliului, am avut o discuție pe această temă și cu domnul ministru-delegat pentru afaceri europene, și cu doamna ambasador Odobescu, și cu alți colegi. Lucrurile se mișcă și cred că asta este o veste bună, și pentru români, poate, dar cred că pentru partenerii noștri europeni. Chiar dacă avem în intern abordări dificile în unele zone, pe Președinție suntem rezonabil de bine pregătiți și vom duce lucrurile la bun sfârșit”, a afirmat el.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori


Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii Consiliului European se află discuţii referitoare la negocierile privind viitorul buget al UE post-2020, la aspecte legate de Piaţa Internă a Uniunii, gestionarea fenomenului migraţiei, combaterea schimbărilor climatice şi lupta împotriva rasismului şi a xenofobiei.

„Referitor la viitorul buget al Uniunii, preşedintele României va pleda pentru adoptarea cât mai rapidă a acestuia, menţionând că, în calitate de viitoare preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, România va acţiona pentru obţinerea unor progrese semnificative în negocieri”, se arată în comunicat.

Totodată, preşedintele Iohannis va susţine avansarea eforturilor statelor membre UE în privinţa dimensiunii externe a migraţiei şi o implicare activă în dialogul cu partenerii externi, ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor, pe baza legăturilor tradiţionale cu aceste state, în vederea unei abordări eficiente a fenomenului.

Şeful statului va susţine şi continuarea eforturilor de consolidare a Pieţei Interne a Uniunii Europene, arătând că ţara noastră va promova, în calitate de preşedinţie a Consiliului UE, demersurile menite să contribuie la aprofundarea acesteia şi avansarea procesului de punere în practică a strategiei în domeniu.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Vineri, Klaus Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins, în cadrul căruia va reitera susţinerea României pentru obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare. Preşedintele va sublinia că deciziile care vizează consolidarea zonei euro sunt foarte importante pentru viitorul UE şi, în consecinţă, va susţine păstrarea acestor dezbateri în format extins, cu participarea tuturor statelor membre, inclusiv a celor care nu fac parte încă din zona euro, precizează Administraţia Prezidenţială.

Citeşte şi: „România nu face protecție socială, face o spoială de protecție socială”. Interviu exclusiv cu dr. Aurelian Giugăl, cercetător, coautor al studiului care compară România din 1918 cu cea din zilele noastre

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI