Rex Tillerson, în vârstă de 64 de ani, conduce diplomația americană, după ce și-a petrecut întreaga carieră la Exxon Mobil Corp, al cărei preşedinte şi CEO a devenit în 2006.
Un inginer civil, Tillerson a intrat în cea mai mare companie în domeniul energetic în 1975 şi a condus unele dintre operaţiunile acesteia în Statele Unite, Yemen, Thailanda şi Rusia. În calitate de CEO, el a menţinut relaţii strânse cu Moscova şi s-a opus să i se impună sancţiuni după ce a anexat Crimeea.
Citește și: UPDATE. Klaus Iohannis și Donald Trump vor susține declarații comune la Casa Albă / VIDEO LIVE
La prima întâlnire cu omologii săi din țările NATO, Rex Tillerson a afirmat că Washingtonul cheltuieşte o ”parte disproporţionată” cu apărarea, în comparaţie cu cei 27 de parteneri ai săi şi aşteaptă măsuri în acest sens, până la întâlnirea președintelui american Donald Trump cu ceilalți lideri NATO pe 25 mai.
Același apel îl lansase și șeful Pentagonului, în luna februarie, tot la Bruxelles.
Liderii NATO s-au angajat în 2014 să oprească tăierile privind bugetele apărării şi să aloce 2% din PIB în decurs de un deceniu, până în 2024. Doar patru state membre europene au atins acest obiectiv – Marea Britanie, Estonia, Grecia și Polonia.
”Scopul nostru ar trebui să fie să convenim în mai, la reuniunea liderilor, ca până la sfârşitul anului toţi aliaţii fie să respecte liniile directoare ale angajamentelor, fie să elaboreze planuri care să enunţe în mod clar cum îşi vor îndeplini angajamentul, prin angajamente anuale”, le-a spus Tillerson miniştrilor de Externe.