Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului participă la eveniment în marja reuniunii Consiliului European de la Roma, urmând a fi primit în audienţă la Sfântul Scaun de către Papa Francisc.

Sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis participa la reuniunea informală a Consiliului European organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma.

Summit-ul aniversar de la Roma va celebra un moment definitoriu în evoluţia proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele şase state fondatoare ale Uniunii – Belgia, Franţa, Germania Federală, Italia, Luxemburg şi Olanda – a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatului Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

„Reuniunea Consiliului European va reprezenta atât un moment de sărbătoare, cât şi unul de bilanţ al celor şaizeci de ani de la crearea proiectului european. Totodată, Summitul de la Roma va marca începutul procesului de reflecţie cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Cu prilejul deplasării la Roma, şeful statului va avea duminică o întâlnire cu studenţi şi cadre didactice de naţionalitate română din Italia, la Accademia di Romania și va susţine o alocuţiune despre viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Foto: Presidency.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News