„De aceea am lansat această iniţiativă pe Internet, propunându-le letonienilor să sacrifice un ban pentru preşedinte, în ciuda vremurilor grele în care trăim. Poate că, unindu-şi forţele, o ţară întreagă i-ar putea cumpăra o pereche de pantofi şi poate un costum preşedintelui. Totuşi suntem o ţară membră UE şi NATO, preşedintele nostru nu poate ieşi în lume ca un cerşetor”, a declarat Alfred Krumin, liderul organizaţiei nonguvernamentale care a propus organizarea chetei naţionale.
Au fost avansate mai multe modalităţi de colectare a banilor, una dintre acestea fiind amplasarea unei cutii „a milei” sub bradul de Crăciun care va fi montat în centrul capitalei letone, Riga.