Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Tajani: „Cred că a venit momentul să accelerăm aderarea României la zona Schengen”

UPDATE ora 11.00 Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani a declarat, la Palatul Victoria, în cadrul declaraţiilor de presă comune cu premierul Viorica Dăncilă, că îşi doreşte „ca această primă preşedinţie a României să fie un succes nu numai pentru România ci şi pentru UE”.

Oficialul european a dat o veste bună României, în privinţa aderării la spaţiul Schengen.

„Cred că a venit momentul să accelerăm aderarea României la zona Schengen”, a spus Tajani, precizând că, „pentru a garanta mai bine securitatea frontierelor, anumite ţări care sunt încă în aşteptare trebuie să intre cât mai repede în Schengen”.

„Sunt foarte multe dosare pe care trebuie să încercăm să le soluţionăm”, a spus el, preciând Brexit, priorităţile PE, care trebuie să fie avute în considerare, drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, drepturile cetăţenilor britanici din UE, cadrul financiar multianual, şi frontiera dintre Irlanda de Nord şi Republica Finlandeză.

Tajani s-a referit şi la migraţie, şi a precizat că Parlamentul European doreşte să se facă investiţii în Africa, prin intermediul planului Marshal pentru Africa. „Ne gîndim la securitatea frontierelor noastre externe, la combaterea terorismului, deci este important ca Africa să devină un continent stabil”, a spus Tajani.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat că România îşi propune să aibă o Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene „ambiţioasă, dar şi realistă”.

„România îşi propune să aibă o Preşedinţie ambiţioasă, dar şi realistă. Spun ambiţioasă pentru că ne dorim să dăm un răspuns pozitiv la provocările existente la nivel european, că ne propunem să soluţionăm cât mai multe dosare aflate pe masa de lucru a Preşedinţiei, dar, în acelaşi timp, realistă, pentru că acest lucru şi multe dintre aceste provocări nu depind numai de România, depind de un acord politic, o codecizie între instituţiile europene, mă refer la Parlamentul European, Comisia Europeană şi, bineînţeles, Consiliul European”, a afirmat premierul Dăncilă în cadrul declaraţiei comune cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

UPDATE ora 9.20: Viorica Dăncilă a anunţat că în Parlamentul României va fi votată, în scurt timp, ultima formă a programului preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

„Vreau să vă asigur încă de la început că România este pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Suntem pregătiţi atât din punct de vedere organizatoric şi logistic, dar şi din punctul de vedere al programului pe care îl avem pentru preluarea preşedinţiei. În scurt timp, în Parlamentul României, va fi votată ultima formă a programului preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”, a declarat Dăncilă, la începutul reuniunii Conferinţei Preşedinţilor Parlamentului European şi a Guvernului României, care are loc la Palatul Victoria.

Premierul a salutat prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, şi a liderilor grupurilor politice din PE.

„Ne bucură prezenţa dumneavoastră astăzi aici, în An Centenar, an în care România sărbătoreşte o sută de ani de la Marea Unire. Ne bucură prezenţa dumneavoastră aici, în prima vizită premergătoare preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, la 1 ianuarie 2019”, a spus Dăncilă.

UPDATE ora 8.30: Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit miercuri, la Palatul Victoria, pe preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Conform programului anunţat de Executiv, premierul Viorica Dăncilă va avea convorbiri cu şeful PE, în preambulul reuniunii Conferinţei Preşedinţilor din Parlamentul European cu Guvernul României, în perspectiva preluării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie 2019.

La finalul întâlnirii în format extins, şefa Executivului de la Bucureşti şi preşedintele PE vor susţine declaraţii de presă.


Miercuri are loc, la Palatul Victoria, întâlnirea Conferinței Președinților din Parlamentul European cu Guvernul României, în perspectiva preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene.

La eveniment vor participa prim-ministrul Viorica Dăncilă, membrii Guvernului României, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, Secretarul General al Parlamentului European, Klaus Welle, precum și liderii celor 9 grupuri politice din PE.

Va avea loc şi o întrevedere în plenul delegațiilor Parlamentului European și Guvernului României şi declarații de presă comune ale premierului Viorica Dăncilă și președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani.

La ora 11:00 va avea loc primirea delegației Parlamentului European, conduse de Președintele Antonio Tajani, de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.


Citeşte şi:

VIDEO/ Paula Rusu s-a luptat doi ani cu autorităţile pentru a avea o lege a tuberculozei. Stigmatul care ucide: „Sunt pacienţi cărora medicii n-au vrut să le facă intervenţii chirugicale vitale”

Urmărește-ne pe Google News