Astfel, președintele PSD Titu, Vlad Oprea, a reacționat dur, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, după ce s-a speculat că ar fi făcut sex cu iubitul său, șeful TSD Titu și, totodată, mecanic pe locomotivă, chiar în sediul local al Patidului Social Democrat.

„Referitor la mizeriile scrise despre mine pe un site local de către un individ cu reale probleme psihice,care e ba ziarist, ba e la arest, ba candidat la președenția PNL Dâmbovița și care frecvent face deratizare pe la școlile și liceele din Titu , vă precizez că sunt niște minciuni ordinare de care nu e străin nici primarul Orașului Titu, care îl plăteste lunar pe acest specimen cu bani din bugetul local (conform unor contracte care există la primărie) și îl plătește să scrie articole (așa cum a mai scris), în care să mă denigreze pe mine și pe colegii mei de la PSD!

De data asta s-a mers prea departe!

O să-i dau în judecată!

În schimb, Andrei Neagu a avut un mesaj mai scurt, dar la fel de amenințător, tot pe Facebook: „Depunem plângere și la CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – n.r.), pentru discriminare si limbaj homofob!”, a scris acesta.

Relație de un an

Publicația Dambovitanews.ro a scris că Vlad Oprea ar fi recunoscut că este homosexual și i-ar fi dezvăluit că are o relație cu Andrei Neagu, de un an. 

Andrei Neagu este șeful organizației TSD Titu. În viața de zi cu zi, el lucrează ca mecanic pe locomotivă.

Tânărul mecanic de locomotivă Andrei Neagu

La recentul Referendum pentru „familia tradițională”, județul Dâmbovița a fost unul dintre județele fruntașe, cu o prezență de 28,98 la sută. Doar Suceava și Bihor au depășit Dâmbovița la prezența la vot.


Citește și… Caracatiţa terenurilor de la Aeroportul Otopeni: Gigi Becali a cumpărat cu un euro metrul pătrat și-l poate vinde cu 25, dar spune că va accepta orice preț al statului! “Eu trăiesc în creștinism, nu în capitalism”


 

Urmărește-ne pe Google News