Amendamentul rămâne însă în lista amendamentelor respinse și va putea fi susținut la dezbaterea din plen.
Membrii comisiei au votat, astfel, pentru păstrarea articolului 54 alin (1) din Legea 303/2004, care este în vigoare în prezent și care prevede numirea procurorilor de rang înalt.
Astfel, ”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.
Comisia parlamentară urmează să se reunească din nou, luni, pentru a continua dezbaterea pe modificările la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Citește și: VIDEO | “Micul pictor din Rahova” este crescut de bunică. Amândoi trăiesc cu 520 de lei lunar