„Noi, oamenii politici africani, vrem construcţia, în Sahara, a unei centrale cu o putere de 100.000 de megawaţi. Suntem proprietarii căldurii pe care soarele o transmite pe pământul nostru. Încălzirea climei este o comoară”, a declarat Wade.

El a mai spus că, după un an, costul energiei solare va scădea cu o treime, iar după şapte ani va ajunge la zero. „Vom putea apoi să furnizăm energie gratuită Africii”. Ulterior, şi Europa ar putea primi energie la un cost modic, consideră preşedintele senegalez.

Potrivit acestuia, costul construcţiei unei astfel de centrale ar fi de circa 350 miliarde dolari. Cu acest proiect, Africa va recupera handicapul economic şi va deveni ultima frontieră, care va atrage savanţi din întreaga lume pentru dezvoltarea continentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News