Imaginile, suprinse în luna decembrie a anului trecut, arată o pată întunecată care se întinde pe pantalonii gri ai președintelui în vârstă de 71 de ani, în timp ce acesta stă în picioare pentru intonarea imnului național la un eveniment de inaugurare a unui drum. Înregistrarea video nu a fost difuzată niciodată la televiziune, dar a circulat ulterior pe rețelele de socializare.
Jurnaliștii, care lucrează pentru South Sudan Broadcasting Corporation, o instituție de stat, au fost reținuți marți și miercuri, a anunțat Patrick Oyet, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Sudanul de Sud.
Ziariștii „sunt suspectați că au cunoștință despre modul în care a apărut videoclipul în care președintele urinează”, a declarat Oyet pentru Reuters.
Ministrul sud-sudanez al Informațiilor, Michael Makuei, și purtătorul de cuvânt al Serviciului Național de Securitate, David Kumuri, nu au răspuns imediat unor solicitări de a face precizări pe acest subiect.
Kiir este președinte de când Sudanul de Sud și-a câștigat independența, în 2011. Oficialii guvernamentali au negat în repetate rânduri zvonurile care circulă pe rețelele de socializare potrivit cărora acesta nu se simte bine. Sudanul de Sud a fost implicat în conflicte în cea mai mare parte a ultimului deceniu.
Jurnaliștii reținuți sunt cameramanii Joseph Oliver și Mustafa Osman, editorul video Victor Lado, colaboratorul Jacob Benjamin, precum și Cherbek Ruben și Joval Toombe din camera de control, a precizat Oyet.
„Suntem îngrijorați pentru că cei care sunt reținuți acum au stat mai mult decât prevede legea”, a adăugat el.
Conform legii, autoritățile din Sudanul de Sud au voie să rețină suspecții doar 24 de ore înainte de a-i aduce în fața unui judecător.
Incidentul „se potrivește cu un tipar al personalului din domeniul securității care recurge la detenție arbitrară ori de câte ori oficialii consideră că relatarea unui subiect nu este favorabilă”, a declarat reprezentantul pentru Africa Subsahariană al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, Muthoki Mumo.