Magufuli, în vârstă de 61 de ani, a apărut ultima dată în public pe 27 februarie şi au circulat zvonuri persistente despre starea sănătăţii sale.

„Cu mare regret vă anunţ că astăzi, 17 martie 2021, la ora 18:00, l-am pierdut pe curajosul nostru lider, preşedintele Tanzaniei, John Pombe Magufuli”, a spus Samia Suluhu Hassan.

Samia Suluhu Hassan a declarat că preşedintele a încetat din viaţă la spitalul de stat Emilio Mzena din Dar es Salaam, unde se afla sub tratament.

John Magufuli suferea de probleme cardiace de zece ani, a spus ea.

În urmă cu o săptămână, liderul opoziţiei, Tundu Lissu, aflat în exil în Belgia, a început să chestioneze absenţa preşedintelui, spunând că acesta suferă de o formă severă a COVID-19, agravată de probleme de sănătate.

Luni, Samia Suluhu Hassan a făcut apel la ignorarea unor astfel de zvonuri, sugerând în acelaşi timp că preşedintele era într-adevăr bolnav.

„Dacă există un moment în care trebuie să rămânem uniţi, este acum”, declarase ea cu acea ocazie.

Reales în octombrie, Magufuli, supranumit „Buldozerul”, a venit la putere în 2015, promiţând că va lupta împotriva corupţiei.

Potrivit multor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, primul său mandat a fost marcat de derapaje autoritare, atacuri repetate la adresa opoziţiei, precum şi de declinul libertăţilor fundamentale.

În februarie, Tanzania, care de luni bune se declara liberă de COVID-19 datorită rugăciunilor, a cunoscut un val de decese, oficial atribuite pneumoniei.

Mai multe personalităţi au fost infectate cu noul coronavirus, inclusiv vicepreşedintele arhipelagului Zanzibar, Seif Sharif Hamad, care a decedat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News