Şeful statului consideră că vârsta standard de pensionare pentru femei ar trebui să fie de 63 de ani şi nu de 65 de ani cum stabileşte actul normativ.

Băsescu a explicat faptul că realitatea socială din România arată că femeile au un al doilea servicu acasă. „Femeile fac în România o dublă muncă”, a susţinut Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a afirmat totodată că nu are nicio observaţie privind legalitatea actului normativ privind pensiile.

Băsescu susţinea egalizarea vârstei la bărbaţi şi femei, acum două săptămâni

Conform informaţiilor publicate de Evenimentul Zilei, Traian Băsescu susţinea pe 21 septembrie, că egalizare vârstei de pensionare la bărbaţi şi femei este  necesară. 

„Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare, până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi, este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare, din România şi nu numai, inclusiv în Uniunea Europeană”, declara şeful statului în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, acum aproximativ două săptămâni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News