Sondajele de opinie arată că Erdogan se află în urma principalului candidat al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, cu o zi înainte de una dintre cele mai importante alegeri din istoria modernă a Turciei. Cu toate acestea, în cazul în care niciunul dintre ei nu câștigă mai mult de 50% din voturi și nu obține o victorie categorică, se va trece la un doilea tur de scrutin, pe data de 28 mai.

Alegătorii turci vor alege, de asemenea, un nou parlament, probabil o cursă strânsă între Alianța Populară – formată din Partidul conservator AK (AKP) al lui Erdogan, cu rădăcini islamiste, formațiunea naționalistă MHP și altele – și Alianța Națiunii care îl susține pe Kilicdaroglu, formată din șase partide de opoziție, inclusiv Partidul Republican al Poporului (CHP), laic, înființat de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.

Secțiile de votare se vor deschide la ora locală 8.00 (5.00 GMT) și se vor închide la ora 17.00 (14.00 GMT). Până la finalul zilei de duminică s-ar putea ști dacă va fi organizat un nou tur de scrutin pentru președinție.

Campania lui Erdogan din ultima lună s-a axat pe realizările guvernului său în industria de apărare și pe proiectele de infrastructură, precum și pe afirmația acestuia conform căreia opoziția ar anula aceste evoluții.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

„Buletinele de vot îi vor da un răspuns și lui Biden”

Unul dintre narativele campaniei lui Erdogan a fost că opoziția primește ordine din partea Occidentului și că, dacă va fi aleasă, se va supune dorințelor națiunilor occidentale.

La un miting organizat în cartierul Umraniye din Istanbul, Erdogan a amintit declarațiile făcute de președintele american Joe Biden și publicate de New York Times în ianuarie 2020, când se afla în campanie pentru Casa Albă. La acea vreme, Biden a declarat că Washingtonul ar trebui să-i încurajeze pe adversarii lui Erdogan să îl învingă electoral, subliniind că acesta nu ar trebui să fie înlăturat printr-o lovitură de stat.

Comentariile, care au reapărut mai târziu în acel an într-o înregistrare video care a făcut din Biden cel mai popular subiect pe Twitter în Turcia, au fost condamnate de Ankara la acea vreme ca fiind „intervenționiste”.

„Biden a dat ordinul de a-l răsturna pe Erdogan, știu asta. Toți oamenii mei știu acest lucru”, a declarat Erdogan, în vârstă de 69 de ani. „Dacă este așa, atunci buletinele de vot de mâine îi vor da un răspuns și lui Biden”, a adăugat el.

Erdogan l-a criticat, de asemenea, pe Kilicdaroglu pentru afirmațiile acestuia despre Rusia, spunând că Moscova este un partener important pentru Turcia. „Rusia a fost unul dintre cei mai importanți aliați ai noștri în ceea ce privește produsele agricole”, a spus el.

Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ
Recomandări
Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ

Aliații occidentali ai Turciei au fost iritați de legăturile mai strânse dintre Ankara și Moscova sub Erdogan. Turcia este membră a NATO, a susținut cu tărie Kievul de când Moscova și-a invadat vecinul anul trecut, dar nu a impus sancțiuni Rusiei.

Kilicdaroglu a declarat vineri pentru Reuters că partidul său are dovezi concrete privind responsabilitatea Rusiei pentru difuzarea de conținut online „profund fals” înainte de alegerile de duminică. El nu a prezentat dovezile, iar Reuters nu le-a putut verifica în mod independent.

Dar Kilicdaroglu a adăugat că, dacă va câștiga președinția, va menține bunele legături ale Ankarei cu Moscova.

Îngrijorări cu privire la apariția unor violențe, după anunțarea rezultelor

Anticiparea și entuziasmul sunt la cote ridicate în rândul turcilor în perioada premergătoare votului, unii fiind îngrijorați de creșterea tensiunilor, chiar și de violențe, atunci când vor fi cunoscute rezultatele.

Deși au existat îngrijorări cu privire la modul în care Erdogan ar putea reacționa dacă va pierde, președintele turc a declarat vineri, într-un interviu televizat, că va accepta rezultatul alegerilor, indiferent de rezultat.

Kilicdaroglu a ajuns să poarte vestă antiglonţ

Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă
Recomandări
Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă

Kilicdaroglu, un fost funcționar public în vârstă de 74 de ani, nu a organizat sâmbătă un miting, dar a vizitat mausoleul lui Ataturk din Ankara. El a fost însoțit de o mulțime formată din susținătorii săi, fiecare purtând câte o garoafă pentru a o depune pe mormânt.

Eforturile de realegere a președintelui Erdogan s-au bazat în mare măsură pe acuzarea opoziției de cooperare cu militanții kurzi și cu cei pe care Ankara îi consideră responsabili de tentativa de lovitură de stat din 2016.

Kilicdaroglu este un „separatist”, a declarat ulterior Erdogan în Kasimpasa, un bastion al partidului AKP, unde a crescut. „Indiferent ce sunt teroriștii din Qandil, din păcate, asta este și el (Kilicdaroglu, n.r.)”, a adăugat Erdogan, referindu-se la bastionul în care se află liderii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii.

Kilicdaroglu a negat aceste acuzații.

Tensiunea a crescut în zilele premergătoare alegerilor, Kilicdaroglu purtând vineri o vestă antiglonț la mitingurile sale, ca răspuns la informațiile primite de partidul său cu privire la un atac.

Foto: Profimedia Images

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

symypescarul   •   14.05.2023, 09:06

Noua Ordine Mondiala merge inainte si Turcia se va supune sau va fi ingenuncheata fortat!!!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI