„Acestă dimineață nu a fost una bună, dar a adus adevărul. Chiar înainte de finalizarea anchetei de către Comisia Internațională, Iran a recunoscut că a doborât avionul ucrainean. Cerem cu insistență recunoașterea deplină a responsabilității. Ne așteptăm ca Iranul să conducă o anchetă completă și deschisă, să-i aducă în fața justiției pe cei responsabili, să returneze trupurile victimelor, să ofere compensații”, este mesajul transmis de președintele ucrainean.

Anterior, Justin Trudeau a transmis și el un mesaj vehement, în prima reacție internațională după ce Iranul a recunoscut ceea ce anterior negase: avionul a fost doborât de rachetele lansate de armata sa, la câteva ore după atacul asupra a două baze americane din Irak.

Oficialii iranieni au spus că a fost vorba de „o eroare umană într-un moment de criză provocat de aventurismul SUA”. Altfel spus, iranienii au crezut că SUA ripostează.

 
 

Urmărește-ne pe Google News