”După 100 de ani, chinuiţi de două războaie mondiale, Trianon, crize economice, cu mai mult de 40 de ani de ocoliş comunist-socialist şi o revoluţie eşuată în urma noastră… suntem aici şi suntem vii”, a mai spus preşedintele ungar.

Graniţele geografice ale Ungariei au fost schimbate în 1920, dar ”nimeni nu ne poate priva de dreptul de a păstra frontierele spirituale ale naţiunii”, a continuat el.

Potrivit hirado.hu, Janos Ader a vorbit şi despre faptul că, de la cel de-al Doilea Război Mondial, Ungaria este mereu şi mereu acuzată de intenţia de a-şi modifica graniţele, deşi, atunci când istoria ar fi oferit oportunităţi în acest sens, Ungaria nu a revendicat niciodată teritorii, cum nu a revendicat nici în momentul căderii regimului Ceauşescu, nici la destrămarea Iugoslaviei, nici la renaşterea Ucrainei în urma dezmembrării Uniunii Sovietice sau în cazul separării Cehiei de Slovacia.

”Ne respectăm vecinii, dar le cerem să ne respecte şi ei pe noi şi pe maghiarii care trăiesc în ţara lor. Oferim respect naţionalităţilor care trăiesc în Ungaria şi am dori ca acestea să se îndrepte spre noi tot cu respect”, a precizat preşedintele ungar.

La rândul său, premierul Viktor Orban a declarat că ”apreciază foarte mult” propunerea primarului Budapestei de a se păstra un minut de reculegere în ziua centenarului Tratatului de Pace de la Trianon. Răspunzând unei întrebări din partea presei după sesiunea comemorativă a parlamentului, el a apreciat că ”aceasta (minutul de reculegere – n. r.) este conduita corectă pe 4 iunie, întrucât Budapesta este capitala naţiunii”.

“Noi putem avea divergenţe politice, dar toţi aparţinem aceleiaşi naţiuni ungare”

Viktor Orban, premierul Ungariei

Primarul Gergely Karacsony a propus ca joi, la ora locală 16:30, oraşul să se ”oprească” şi tot traficul să înceteze timp de un minut, în ziua când se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, a emis o declaraţie în care scrie că în urma Tratatului de la Trianon, destinat să ”sape groapa Ungariei”, două treimi din teritoriul ţării şi o treime din populaţia ei au fost cedate ţărilor vecine.

”Nicio altă naţiune a lumii nu a trăit o asemenea tragedie şi ciunţire” a teritoriului ei, susţine formaţiunea de guvernământ, adăugând că ”datorită consecvenţei guvernului şi cooperării naţionale în ultimii zece ani, Ungaria este mai puternică ca oricând în ultimul secol”.

”Forţa şi cooperarea maghiarilor ne-au ajutat să rezolvăm orice criză şi ţara creşte economic, financiar şi cultural”, menţionează, de asemenea, Fidesz în declaraţia publicată.

În acelaşi text sunt criticare partidele de stânga, pe care Fidesz le acuză că doresc să slăbească Ungaria şi să o facă să-şi piardă identitatea naţională, transformând-o într-o ţară ”care să poată fi exploatată economic, controlată politic şi unde ei să poată aduce migranţi”.

Stângiştii unguri ”încearcă să înlocuiască guvernul naţional cu un cabinet-marionetă care să poată duce la bun sfârşit misiunea Trianonului”, partidele de stânga maghiare fiind ”dispuse să renunţe la suveranitatea naţională a Ungariei, să distrugă identitatea naţională şi realizările ei economice în schimbul puterii şi banilor”, continuă Fidesz în aceeaşi declaraţie.

Urmărește-ne pe Google News