Scandalul a pornit după ce ar fi plecat de la o petrecere cu un dres de baie și o pereche de papuci care îi aparțineau victimei și unei alte tinere, relatează tion.
Ramona Dzitac susține că întreg scandalul este o înscenare.
„În vară (anului 2019) am organizat o petrecere a burlăcițelor la care au participat și fetele astea două. Totul a fost în regulă până acum, în ianuarie, când m-au contactat că au văzut o poză cu mine în dresul uneia de baie și șlapii alteia. Eu le-am spus că nu aveam de ce fur lucrurile astea, e un dres de 50 de lei, să fim serioși”, a precizat Dzitac pentru sursa citată.
Ramona Dzitac a precizat că a acceptat să se întâlnească cu una dintre tinere în Lugoj.
„Ea a venit cu o prietenă care mă filma cu telefonul pe ascuns. Am rugat-o să nu mă mai filmeze. Ele doreau să recunosc eu că am furat dresul ăla. Era clar o înscenare Am zgâriat-o și, da, i-am spart ochelarii, pe care i-am plătit pe loc: 800 de lei”, a mărturisit ea.
Tânăra agresată spune că s-a ales cu capul spart și a depus o plângere la Poliție împotriva Ramonei Dzitac.
Ea (Ramona Dzitac – n.r.) a observat că am filmat și m-am trezit cu ea în fața mea, fără să am timp să mă apăr. A fost o fracțiune de secundă până când eu am fost jos și ea peste mine și mă dădea cu capul de asfalt de foarte multe ori. Am leșinat de două ori.
declarația victimei pentru tion.ro:
Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Aurora Voicilă, a declarat, vineri, că persoanele implicate în scandal urmează să fie audiate de poliţişti.
„A fost depusă la Poliţia municipiului Lugoj o plângere din partea unei femei pentru lovire, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal pentru lovire. Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judectoria Lugoj”, a spus Voicilă, conform Mediafax.
În urma scandalului, Ramona Dzitac a demisionat de la conducerea USR Găvojdia.
FOTO: Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro