Președintele Vietnamului avea 61 de ani și era internat într-un spital din Hanoi, acolo unde a și decedat, a anunțat agenţiei oficială de ştiri VNA, Vietnam News Agency. Tran Dai Quang a încetat din viaţă „în urma unei boli grave, în pofida eforturilor depuse de medici şi profesori din ţară şi din străinătate”, se mai arată în buletinul de știri.

Potrivit legislației vietnameze, țara este condusă oficial de preşedinte, de premier şi de şeful Partidului Comunist. Totuși, funcţia de preşedinte este în mare parte ceremonială, notează Reuters.

Agențiile de presă scriu că existau zvonuri privind starea precară de sănătate a lui Quang, însă, din cauza naturii secrete a politicii din Vietnam, informaţiile privind sănătatea unuia dintre cei mai puternici lideri politici au fost un secret bine păzit.

Quang a fost numit în funcţia de preşedinte în aprilie 2016. Mai înainte, el a făcut parte din rândurile Ministerului Vietnamez al Securităţii Publice, o agenţie în domeniul securităţii puternic inspirată din fostul KGB. Quang a fost numit ministru al securităţii publice în 2011.


Citește și: Drogul care îi face pe tineri „zombie”. Specialiștii avertizează: „Îţi prăjeşte creierul și te transformă în legumă”


 

Urmărește-ne pe Google News