Unitatea, creată între lunile mai și iunie, este formată din personal de la companii de securitate și logistică, ofițeri, soldați, ingineri și mecanici din cadrul Forțelor Aerospațiale ale Federației Ruse.

O parte din personal a fost dislocat de la stațiile radar din regiunea rusă Voronej. Anterior, aceștia s-au ocupat de gestionarea mijloacelor de descurajare nucleară a Rusiei.

„N-avem idee de ce se numesc infanteriști motorizați, dacă nu există nicio de infanterie motorizată acolo”, a transmis canalul de Telegram Fighterbomber, apropiat de Kremlin, susținând că membrii regimentului „cerșesc de la alte unități pentru a avea ceva mai serios decât un Kalașnikov”.

De când Kievul și-a lansat incursiunea-surpriză în regiunea Kursk, care se învecinează cu regiunea ucraineană Sumî, forțele conduse de generalul Olekandr Sîrski au preluat controlul asupra a 1.250 de kilometri pătrați de teritoriu și a 92 de localități, potrivit președintelui Volodimir Zelenski,

Presa de stat rusească neagă cifrele avansate de Ucraina.

Rusia a redistribuit o parte a trupelor sale pe linia frontului din regiunea Kursk. Citând surse autorizate, Wall Street Journal a raportat că aproximativ 5.000 de soldați au fost transferați din Ucraina, până pe 13 august.

„Prezența Ucrainei în regiunile de graniță ruse ar putea persista luni, dacă nu ani”

Tatiana Stanovaia, membru senior la Centrul Carnegie Rusia Eurasia și fondatoare a R.Politik: Reality of Russian Politics, o firmă de analiză politică, a declarat că „este evident că Moscova nu are o soluție militară eficientă sau rapidă pentru această situație. Redirecționarea trupelor de pe frontul principal ar însemna căderea într-o capcană bine întinsă”, a scris ea pe X.

„Anunțarea unei mobilizări urgente ar duce la un conflict cu societatea. Nu sunt sigură că Putin este încă pregătit pentru asta”, a declarat experta, care a precizat că nu este fezabilă trimiterea de noi recruți direct în luptă.

„Acest lucru implică faptul că prezența Ucrainei în regiunile de graniță ruse ar putea persista luni, dacă nu ani și, în cele din urmă, oamenii s-ar putea obișnui cu asta”, a conchis ea.

Urmărește-ne pe Google News