De 20 de ani, fie că la putere au fost PSD, PNCŢD, PNL, UDMR ori PD-L, partidele şi guvernele româneşti au călcat în picioare aceste principii. Funcţiile publice, de la şefi de instituţii la salariaţii de rând, mereu mai numeroase într- o caracatiţă bugetivoră, au fost şi sunt destinate clientelei politice sau rubedeniilor, criteriul profesional fiind ignorat. De aici, o administraţie hipertrofiată, coruptă, incapabilă şi mereu în fierbere. Ultimul scandal a fost iscat de aroganţa cu care preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a ascuns gunoiul sub preş, impunând adoptarea pe picior a Legii de modificare a Statutului funcţionarilor publici (deja respinsă o dată de Curtea Constituţională), prin votul PD-L şi al sateliţilor săi. Opoziţia a părăsit sala, anunţând o nouă contestaţie la CCR. Legea fixează astfel pe posturi miile de clienţi unşi sub bagheta lui Boc în serviciile deconcentrate. Mai mult, permite ocuparea funcţiilor de persoane fără statut de funcţionar public, cu o marjă de şase luni. Stat de drept?!

P.S.: Ţara e pe “mâini bune”. Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, e deja în puşcărie, cel de la Arad, finul prezidenţial, Gheorghe Falcă, tocmai e judecat. Marţi seara, şi edilul craiovean, Antonie Solomon (i s-au găsit în cele două vile 200.000 de euro), a probat cătuşele DNA, fiind învinuit de fals şi luare de mită. Toţi, de la PD-L, dar şi ex-primarul pesedist al Bacăului, Dumitru Sechelariu, şi-a reluat drumurile la Parchet.

 
 

Urmărește-ne pe Google News